Hitler şi sănătatea sa

0

Există mii de teorii legate de sănătatea lui Adolph Hitler, unele spunând că dictatorul nazist era dependent de droguri, în timp ce altele îl fac victima unei hipnoze eşuate sau emit ipoteze ciudate despre organele sale genitale. O nouă carte face lumină prin aceste teorii, autorii conchizând că medicamentele şi boala nu au avut efect asupra faptelor sale, scrie Der Spiegel.

Hitler avea o relaţie de-a dreptul paternală cu medicul său, Theodor Morell, în care avea încredere, fiind convins că i-a salvat viaţa cu numeroase ocazii. Traudl Junge, secretara personală a lui Hitler în perioada războiului, declara că Fuehrerul era ‘de-adreptul dependent de Morelľ. Ironic este faptul că Morell nu se bucura de cea mai bună reputaţie, Eva Braun, tovarăşa de viaţă a lui Hitler, plângându-se de igiena corporală precară a acestuia.

Hitler îi lua însă apărarea, spunând că doctorul nu este acolo să fie mirosit ci pentru a-l menţine sănătos. Însă tocmai capacitatea lui Morell de a-şi trata pacientul era pusă sub semnul întrebării de cei din cercul intim al lui Hitler. Generalul Heinz Guderian îl numea de exemplu pe medic ‘un vraci gras şi respingător’ iar Goering îl califica drept ‘maestrul de siringi al Reichului’. Existau zvonuri că medicul îl făcuse pe Hitler dependent de unele medicamente ilicite şi de anumite medicaţii.

În noua lor carte, istoricul Henrik Eberle şi profesorul de medicină Hans-Joachim Neumann, de la spitalul Charite din Berlin, au combinat materialele documentare cu analiza medicală modernă, pentru a separa mitul de realitate. Cartea pretinde să ofere nici mai mult nici mai puţin decât ‘revelaţii concluzive’ despre starea de sănătate a lui Hitler, dezvăluind totodată nişte detalii groaznice despre dictator.

Cartea postulează, de exemplu, cum că Hitler ar fi avut plombe dentare din aur provenit de la evreii din lagărele de concentrare. Cei doi autori prezintă o listă meticuloasă a celor 82 de tratamente medicale urmate de Hitler, conform documentelor, în perioada guvernării sale.
Din ele rezultă că Morell îi administra în mod obişnuit lui Hitler o soluţie de dextroză şi vitamine, contra oboselii, aceasta fiindu-i injectată intravenos sau intramuscular, dat fiind că Hitler era sceptic în ce priveşte pilulele şi capsulele.

În 1944, Morell a început să-l injecteze cu testosteron, mai ales când Eva Braun era de faţă. Autorii mai postulează faptul că Hitler îi cerea ocazional lui Morell, înainte de întâlnirile cu Eva Braun, să-i injecteze intravenos un extract din vezicule seminale şi glande prostatice de la tauri tineri.
Notele lui Morell indică faptul că dictatorul suferea de mai multe angoase cotidiene şi indispoziţii şi era îngrozit să nu contracteze cancer. Hitler era continuu răguşit şi i-au fost extirpaţi polipi de pe corzile vocale de două ori. Totodată el mai suferea de hipertensiune şi crampe intestinale cronice, fiind relativ mofturos.

Problemele digestive au fost cele care l-au făcut să devină vegetarian şi nu faptul că iubea animalele, cum încerca să-l prezinte propaganda nazistă, sunt de părere cei doi autori. El mai lua în cantitate masivă şi un medicament contra flatulenţei, ceea ce i-a făcut pe alţi medici să creadă că era otrăvit. Medicamentul respectiv conţinea cantităţi mici de stricnină.

Atunci când în toamna lui 1944 Hitler a dezvoltat simptome caracteristice icterului, unii colegi l-au acuzat pe Morell de intoxicarea Fuehrerului, acesta luându-i însă apărarea şi numindu-i nişte ‘proşti’ pe acuzatori. Eberle şi Neumann încearcă să rezolve misterul legat de faptul dacă tratamentul lui Morell era unul incorect.
Prin analiza compoziţiei şi dozajului medicamentului administrat de Morell lui Hitler ei au exclus posibilitatea intoxicării, Morell având se pare dreptate în ce priveşte cauza hepatitei lui Hitler şi anume blocajul din jurul vezicii biliare a acestuia.

Aceasta înseamnă că Morell era un medic competent şi nu un ‘vraci’, cum era acuzat. Această concluzie pare contrazisă de faptul că Morell abia dacă îi refuza lui Hitler dorinţele şi îi făcea rost de pilule cu duiumul, inclusiv substanţa stimulatoare Pervitin.
Această atitudine a dat naştere la acuzaţia că l-a făcut pe Hitler dependent de droguri, mai ales că şi unii membri ai elitei naziste erau dependenţi de droguri iar soldaţii germani de pe front consumau şi ei Pervitin în mari cantităţi. Astăzi, substanţa respectivă se regăseşte în compoziţia drogului popular metamfetamină.

Notele lui Morell conţin doar o singură referire la administrarea de Pervitin de către el lui Hitler. Unii încearcă să vadă în abrevierile complicate din aceste note sau în descrierile de amestecuri inofensive doar o acoperire pentru tratamente conţinând medicamentul care dădea dependenţă. Autorii nu cred însă că Hitler nu era în stare să-şi ţină şedinţele zilnice fără a lua Pervitină.

Conform lor, nu există nici dovezi că Hitler ar fi luat cocaină. Cei doi resping în carte speculaţiile cum că accesele de furie ale lui Hitler şi megalomania sa erau rezultatul unei meningite netratate, ei negăsind dovezi nici pentru afirmaţiile conform cărora lui Hitler îi lipsea un testicul sau avea penisul deformat, din cauza muşcăturii unei capre în tinereţe. Ei consideră absurdă şi teoria că personalitatea lui Hitler a suferit o schimbare dramatică după o şedinţă de hipnoză din 1918, pentru că hipnoticianul ar fi uitat să-l scoată din transă.

Eberle şi Neumann conchid că Hitler suferea de Parkinson iar sănătatea sa în şubrezire l-a condus până la urmă la sinucidere. Hitler nu suferea însă de ‘iluzii patologice’, fiind continuu conştient de faptele sale, ţin ei să afirme. Morell s-a ocupat cu stoicism de pacientul său şi după prăbuşirea frontului iar Hitler i-a mulţumit în felul său, printr-un sfat ciudat, şi anume trimiţându-l din buncăr înapoi la cabinetul său de la Kurfuerstendamm.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.