Pandele despre suspendarea din PSD: Jocul lui Vanghelie, susţinut de Geoană

0

Primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, consideră că suspendarea sa din organizaţia PSD Ilfov este „jocul lui Marian Vanghelie – joc susţinut şi de liderul partidului, Mircea Geoană”, apreciind totodată că acuzaţiile aduse la adresa fiind unele sunt puerile.

”Nu mă găsesc în nici o tabără, nu vreau o funcţie în partid. Cu siguranţă, voi căuta să mă aliez unei tabere care va lupta împotriva lui Marian Vanghelie. El va candida pentru o funcţie de vicepreşedinte (n.r.la Congresul PSD din 20 februarie). Nu am nimic cu omul Marian Vanghelie, dar sunt împotriva omului politic Marian Vanghelie. El nu poate fi un vector pentru PSD.

Nu vreau să devin o vedetă politică – aşa cum a spus Vanghelie. Marian Vanghelie nu are carte câtă vacanţă am eu. Marian Vanghelie este un om foarte abil. I-am înţeles zâmbetul şi ironia, uitându-mă la televizor. A ieşit de la Biroul Permanent Naţional al PSD, şi a spus că s-a făcut o greşeală – că Pandele nu trebuia suspendat acum. Nu mă poate duce pe mine cu zăhărelul pentru că ştiu foarte bine că Marian Vanghelie are controlul asupra organizaţiilor de la Ilfov, Bucureşti şi Giurgiu.

În schimb, un om care a stat 13 ani pe mare (…) nu se sperie de abilitatea, zâmbetul şi aranjamentele pe la colţuri făcute de Marian Vanghelie”, a declarat luni (8 februarie 2010) Florentin Pandele.
El susţine că „Mircea Geoană are nevoie maximă de Marian Vanghelie”, având în vedere că liderul PSD Bucureşti deţine aproximativ 15% din voturile care ar urma să fie date pentru susţinerea preşedintelui PSD la Congres.

În opinia primarului din Voluntari, dacă Mircea Geoană va fi în continuare cu Marian Vanghelie, va pierde bătălia pentru un nou mandat de lider al partidului. ”Dacă nu pierde Mircea Geoană alegerile, pierde PSD”, a spus Pandele.

Referindu-se la acuzaţiile pe care liderul PSD Bucureşti i le-a adus şi potrivit cărora nu s-a implicat în campania pentru prezidenţiale şi a ”vândut” şefia Consiliului Judeţan la alegerile din 2008 Pandele a precizat că în Voluntari candidatul PSD, Anghel Iordănescu a obţinut aproximativ 80% din voturi, în timp ce candidatul PD-L Cristache Rădulescu a obţinut aproximativ 8%.

”Cum aş fi putut să fac jocurile PD-L? Mă acuză că nu am coordonat campania pentru prezidenţiale. După o săptămână, când am început să pun campania pe coordonatele care ne-ar fi adus câştig, oamenii lui Vanghelie au făcut scandal pentruv a mă determina să renunţ la coordonare. Nu sunt unealta nimănui, nu reprezint interesele nimănui. Dar, dacă se ajunge ca România să fie administrată de unul ca Marian Vanghelie, eu trebuie să plec pe mare!”, a mai spus Pandele.

Primarul Voluntari a negat totodată că ar fi sprijinit-o pe democrat-liberala Elena Udrea, în campania pentru parlamentare, susţinând că aceasta a fost doar colegă cu el în 2005, la Colegiul Naţional de Apărare „Niciuna dintre acuzaţiile lui Vanghelie nu sunt adevărate”, a spus Pandele. Primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, a fost suspendat din Partidul Social Democrat, pentru un an, în urma deciziei Biroului Permanent al organizaţiei PSD Ilfov, întrunit luni în şedinţă extraordinară.

Florentin Pandele şi Marian Vanghelie şi-au adus o serie de acuze reciproce, la finalul reuniunii Consiliului Naţional al PSD, care avut loc pe 4 februarie. „Dacă tot s-au anunţat aici candidaturi, anunţ şi eu că voi candida acolo unde candidează prietenul meu Marian Vanghelie. Dacă merge să candideze la un WC public, merg şi eu’, a spus Pandele, stârnind rumoare în sala.

El a adăugat că va candida la Congresul PSD pe aceeaşi funcţie vizat de Vanghelie, chiar dacă miza va fi ‘o pubelă’. În semn de protest, delegaţii organizaţiei PSD Bucureşti au părăsit sala. Marian Vanghelie a venit la microfon şi l-a acuzat pe Florian Pandele că oamenii lui din Voluntari au făcut campanie pentru Elena Udrea în alegerile parlamentare din 2008. „Aveaţi geci cu Elena Udrea la sediu, când am trecut eu pe acolo”, a spus Vanghelie.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.