Pensiile speciale se vor recalcula potrivit principiului contributivităţii

2

Premierul Emil Boc a declarat luni (8 februarie 2010) după şedinţa conducerii centrale a PD-L, că pensiile speciale vor fi recalculate conform principiului contributivităţii, măsura fiind votată, în unanimitate, de Biroul Permanent al democrat-liberalilor.

„În legea pensiilor nu există niciun articol care să instituie vreo pensie specială pentru vreo categorie. Toate aceste pensii se vor recalcula potrivit noului principiu al contributivităţii”, a explicat premierul Boc. Liderul PD-L a explicat că legea pensiilor ce va fi prezentată în Executiv va fi centrată pe acest principiu, iar apoi supusă dezbaterii Parlamentului.

„Forma ce va fi prezentată, din punct de vedere politic, în Guvern şi spre dezbatere Parlamentului va fi aceeaşi ca şi în toamna anului trecut – o lege corectă, care asigură sustenabilitatea sistemului de pensii”, a spus premierul. Emil Boc a susţinut că noul act normativ elimină inegalităţile şi discriminările din sistem, fiind o lege care va da posibilitatea pentru ca toţi contribuabilii să aibă asigurată plata pensiei şi, în acelaşi timp, va elimina privilegiile şi discriminările, impunând principiul contributivităţii.

„Ministrul Muncii Mihai Şeitan a prezentat acest proiect colegilor, iar BPN a dat un vot în unanimitate pentru susţinerea principiului contributivităţii în noua lege a pensiilor şi de eliminare a pensiilor speciale”, a completat preşedintele PD-L.

Citește și
2 Comentarii
  1. Gica Contra din Galati spune

    Si eu primesc pensie suplimentara pentru grupa 1 de munca. Deci principiul contributivitatii este incalcat si in acest caz.

  2. teo spune

    mai amaratilor, va e necaz, nu? pai daca sunteti handicapati sianalfabeti, ce pensii vreti ma ratatilor? ziceti multumesc ca aveti cu ce va lua o paine, amarastenilor! capul jos ratatilor!!!”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.