C.V. Tudor i-a făcut plângere penală lui Alexadru Sassu pentru că refuză mediatizarea PRM

0

Preşedintele Partidului România Mare (PRM), Corneliu Vadim Tudor, a declarat luni (8 februarie 2010) că a făcut plângere penală împotriva preşedintelui-director general al Societăţii Române de Televiziune, Alexandru Sassu, pentru că postul public refuză să acopere mediatic evenimentele PRM.

Europarlamentarul PRM l-a acuzat pe Sassu că ar fi primit „ordine” pentru a boicota partidul. „I-am făcut plângere penală să spună el de ce a pus cruce Partidului România Mare, cine i-a dat ordinul acesta? Avem şi noi manifestări, conferinţe de presă, întâlniri cu organizaţiile de protecţie a animalelor, avem activităţi la Bruxelles şi la Strasbourg. Noi nu existăm pentru el”, a declarat Corneliu Vadim Tudor.

De asemenea, liderul peremist a negat acuzaţiile pe care i le-a adus Sassu, potrivit cărora eurodeputatul ar fi făcut presiuni asupra televiziunii publice prin acţiunea penală.
În context, preşedintele PRM a afirmat că televiziunea publică are obligaţia să reflecte evenimentele partidului, mai ales ca formaţiune reprezentată în Parlamentul European.

„Prin legea de funcţionare, postul public de televiziune trebuie să reflecte activitatea formaţiunilor politice, mai ales că noi suntem o formaţiune politică parlamentară, în Parlamentul European. Nu ştiu dacă a auzit el de Parlamentul European, că eu nu sunt în parlamentul din Ciorogârla. Noi am intrat în PE ca partid, nu ca independenţi şi nu am exercitat nicio presiune. Ce presiuni, dacă noi nu existăm deloc pe postul public de televiziune?!”, a mai spus Vadim Tudor.

Preşedintele-director general al SRTv, Alexandru Sassu, l-a acuzat, luni, pe preşedintele Partidului România Mare (PRM), Corneliu Vadim Tudor, că exercită presiuni asupra activităţii editoriale a televiziunii publice.

„Am luat act de plângerea penală depusă împotriva mea, recent, de  preşedintele Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, care acuză lipsa de promovare în programele Televiziunii Române, a domniei sale şi a formaţiunii pe care o conduce. Personal, consider acţiunea domnului preşedinte PRM, Corneliu Vadim Tudor, drept o formă de presiune, o ingerinţă în activitatea editorială a SRTv, aşa cum este aceasta definită la art. 8 din Legea 41/1994”, a arătat Sassu, într-un comunicat de presă al SRTv.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.