Deficitul comercial al României, în scădere cu 45 de miliarde de lei în 2009

0

Deficitul comercial al României a fost de 41,271 miliarde lei (9,738 miliarde euro), cu 45,049 miliarde lei (13,777 miliarde euro) mai mic decât în anul 2008, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică (INS).

România a înregistrat în 2009 o scădere semnificativă a deficitului comercial, datorită reducerii importurilor cu peste 20 la sută. Potrivit INS, importurile CIF au scăzut cu 21,8 la sută la valori exprimate în lei (32,3 la sută la valori exprimate în euro), totalizând 164,409 miliarde lei (38,774 miliarde euro), în timp ce exporturile FOB realizate în anul 2009 au fost de 123,138 miliarde lei (29,036 miliarde euro), în scădere cu doar 0,5 la sută la valori exprimate în lei (13,9 la sută la valori exprimate în euro).

Potrivit datelor INS, valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în anul 2009 a fost de 91,403 miliarde lei (21,561 miliarde euro) la expedieri şi de 120,398 miliarde lei (28,403 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 74,2 la sută din total exporturi şi 73,2 la sută din total importuri.
Diferenţa dintre dinamica ponderată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de deprecierea monedei naţionale în lunile ianuarie-decembrie 2009 cu valori ce se situează în intervalul 7,9 la sută – 19,6 la sută, faţă de lunile corespunzătoare din anul 2008.

În anul 2009, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor au fost deţinute de maşini şi echipamente de transport (42,8 la sută la export şi 33,8 la sută la import) şi de alte produse manufacturate, respectiv 34,2 la sută la export şi respectiv 31,4 la sută la import).
În luna decembrie 2009, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB au însumat 9,866 miliarde lei (2,325 miliarde euro), iar importurile CIF au însumat 13,473 miliarde lei (3,176 miliarde euro).

Comparativ cu luna decembrie 2008, exporturile au crescut cu 29,6 la sută la valori exprimate în lei (18,9 la sută la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 1,9 la sută la valori exprimate în lei (9,9 la sută la valori exprimate în euro).

Faţă de luna noiembrie 2009, exporturile din decembrie 2009 au scăzut cu 16,3 la sută la valori exprimate în lei (15,4 la sută la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 12,3 la sută la valori exprimate în lei (11,3 la sută la valori exprimate în euro).
Deficitul comercial FOB-CIF în luna decembrie 2009 a fost de 3,607 miliarde lei (850,6 milioane euro), mai mic cu 2,508 miliarde lei (718,7 milioane euro) decât în luna decembrie 2008.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.