Vânzarea şi consumul de droguri etnobotanice vor fi pedepsite, prin lege, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani

0

Iniţiativa ce interzice vânzarea şi consumul de droguri etnobotanice şi pedepsirea acestor fapte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani a fost transformată în lege prin votul de marţi (9 februarie 2010) al Camerei Deputaţilor, for decizional, decizia fiind luată cu 226 voturi pentru, unul împotrivă şi 3 abţineri.

Legea adoptată prevede interzicerea vânzării, distribuirii şi consumului de produse etnobotanice halucinogene sau euforice şi pedepsirea acestor fapte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. De asemenea, legea stipulează că lista produselor interzise va fi actualizată prin ordin al ministrului Sănătăţii, în două luni de la intrarea ei în vigoare şi de câte ori este necesar.

Iniţiativa nu a fost susţinută de Guvern, în punctul de vedere înaintat Parlamentului, însă secretarul de stat Valentin Iliescu a declarat că ea se suprapune unei nevoi imediate.
Valentin Iliescu a anunţat că Executivul va adopta un act normativ pe această temă chiar în şedinţa de miercuri, la elaborarea căruia au participat mai multe instituţii, printre care Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională Antidrog, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Autoritatea Naţională a Vămilor, Facultatea de Farmacie etc.

Anunţul secretarului de stat a fost criticat de deputaţii opoziţiei. Astfel, social-democratul Cristian Dumitrescu a afirmat că Executivul a preluat şi s-a inspirat de cele mai multe ori din iniţiativele parlamentarilor, pe care le-a transformat în lege, şi i-a transmis secretarului de stat să atenţioneze Guvernul că există deja un proiect legislative şi „să nu mai facă dublă legiferare, care este mai nocivă decât omisiunea”.

„Nu vreau să fac o discuţie politică, să spun ce partid susţine sau nu drogurile uşoare prin reprezentanţii săi”, a spus Dumitrescu. Şi liberalul Eugen Nicolăescu a criticat ceea ce el a numit ”demagogia Guvernului”, care nu susţine adoptarea iniţiativei în forma prezentată, dar anunţă un act normativ propriu pe aceeaşi temă. „Guvernul să-şi facă datoria să execute ce decide legislativul. Să adoptăm proiectul, Guvernul să-l pună în aplicare”, a afirmat Nicolăescu.

De altfel, la dezbaterile generale, unul dintre iniţiatori – deputatul Tudor Ciuhodaru – a amintit că, în urmă cu un an, semnala apariţia pe piaţa românească a aşa-numitelor droguri uşoare şi a primului caz de intoxicaţie, la Spitalul de Urgenţă din Iaşi. La rândul său, deputatul PD-L Sever Voinescu a declarat că iniţiativa va fi votată de democrat-liberali, însă a atenţionat că, pentru a gestiona social acest fenomen, trebuie să existe o acţiune coerentă.

„Mi-e teamă că asemenea iniţiative sunt pioniereşti şi nu ţin cont de necesitatea acestei coerenţe. (…) Este limpede că Guvernul trebuie să-şi asume prin hotărâre modificarea acestei liste. Şi soluţia unui ordin al ministrului poate fi corectă. PD-L susţine acest proiect de lege, dar aşteptăm şi ordonanţa de urgenţă a Guvernului”, a spus Voinescu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.