Consiliul Judeţean Suceava editează Ghidul pelerinului

0 11

Consiliul Judeţean (CJ) Suceava va edita, prin Biroul Infoturism din cadrul instituţiei, ‘Ghidul pelerinului’ – o broşură care va cuprinde date şi hărţi despre obiectivele din judeţ.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că îşi doreşte ca acest ghid să fie mai mult decât o simplă broşură de informare turistică, ci ”să reprezinte un concept”. Potrivit lui Flutur, noutatea acestui ghid o va reprezenta introducerea unei hărţi a meşteşugarilor din judeţ.

‘Orice pelerin care vine să viziteze bisericile şi mănăstirile din zonă trebuie să aibă la purtător această broşură, care nu dorim să fie un simplu ghid, ci un concept, o hartă, care să cuprindă traseele pelerinilor, foarte multe informaţii legate de infrastructură, de cărări de munte, drumuri, dispensare, spitale, şcoli. Am cerut ca în acest ghid să fie prinse şi obiectivele culturale care nu sunt în ghidurile obişnuite.

Noi avem foarte multe biserici din lemn, avem diverse vestigii foarte însemnate, dar care nu se regăsesc de regulă în ghiduri. Trebuie să intrăm un pic în profunzime cu zestrea pe care judeţul Suceava o are. De asemenea, ghidul va conţine şi o hartă a meşteşugarilor din judeţ. Este foarte important acest lucru, pentru că dorim ca meşteşugarii să fie găsiţi la ei acasă’, a arătat Gheorghe Flutur.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.