Cum încearcă Bruxelles-ul să împiedice colapsul euro: un protectorat UE

0

Problemele cu care se confruntă Grecia sunt doar începutul. Ţările care fac parte din zona monedei unice sunt în derivă în continuare iar falimentele naţionale sunt o posibilitate distinctă. Bruxelles-ul este confruntat cu o serie de alegeri, niciuna dintre ele bune, este de părere într-o analiză revista germană Der Spiegel.

Oameni ca Wilhelm Nölling, fost membru în Consiliul Băncii Centrale Germane, şi Wilhelm Hankel, un profesor de economie critic al monedei euro, s-au aflat în lumina reflectoarelor ani de zile.
În anii 1990, ei au luptat împotriva introducerii monedei comune, făcând chiar apel la instanţa supremă din Germania pentru a împiedica crearea zonei euro. Dar niciunul din demersuri nu a funcţionat.

Acum, ambii sunt solicitaţi din nou, iar viziunea vechilor critici ai euro este mai relevantă decât oricând. Sunt din nou de actualitate scepticii ca atunci când au spus că Europa nu era pregătită pentru zona euro? Au fost diferenţe prea mari, iar politicienii prea slabi pentru a asigura un curs strict şi stabil?
“Euro ar trebui să fie într-adevăr numit Icar”, a sugerat Hankel la vremea respectivă. El a prezis că moneda va avea acelaşi sfârşit ca eroul din legenda greacă, care a plătit pentru visul său de a zbura, cu viaţa lui. S-a sfârşit oare şi cu zborul în înalturi al euro? Veştile din aceste zile sunt alarmante.

Au provocat agitaţie pe pieţele financiare şi discuţii aprinse în capitale din Europa, precum şi la Frankfurt, sediul Băncii Centrale Europene (BCE). Bruxelles-ul a adoptat o linie dură faţă de Atena săptămâna trecută. Grecia trebuie să reducă costurile în mod drastic sub supravegherea îndeaproape a UE, ceea ce reprezintă o sacrificare a unei părţi a suveranităţii sale. Primele de risc pentru obligaţiunile guvernamentale elene au crescut considerabil şi ţara trebuie să plătească taxe tot mai mari.

Acumularea de datorii devine din ce în ce mai costisitoare şi pentru alte ţări din zona euro, printre care Portugalia şi Spania. Membrii sudici ai zonei euro sunt în mod special supravegheaţi, cu neîncredere. Se pariază că obligaţiunile vor continua să scadă şi că, în cele din urmă, ţările nu vor mai putea imprumuta mai mulţi bani. Falimentele de stat sunt văzute ca o posibilitate.
“Am ajuns într-un punct în care este posibil să dai unor ţări individuale o lovitură mortală prin degradarea creditului lor şi boicotarea obligaţiunilor lor guvernamentale”, avertizează Nölling.

Mulţi se intreabă acum cum ar trebui să reacţioneze ţările mai puternice din zona euro – dacă este posibil să le ajute pe cele mai slabe fără a se pune în pericol pe ele însele şi moneda comună. În plus, există riscul ca membrii zonei euro să continue să crească separat din punct de vedere economic, o tendinţă ce ar putea cauza un colaps al uniunii monetare, în cele din urmă.

A nu face nimic nu este o opţiune. Având în vedere datoria naţională a Greciei, Portuga liei, Spaniei şi Irlandei, zona euro este în pericol de a se transforma dintr-un “destin comun într-un handicap comun”, spune Nölling. Comisia Europeană intenţionează să dea fiecărei ţări o temă pentru acasă, de finalizat în următorii ani. Executivul UE nu consideră Grecia singurul responsabil pentru calamitatea actuală suferită de euro.

Experţii din anturajul comisarului european pentru afaceri economice şi monetare, Joaquín Almunia, spun că aproape fiecare ţară participantă este pe cale să compromită coeziunea şi stabilitatea monedei comune.
“Combinaţia dintre scăderea competitivităţii şi excesiva acumulare a datoriei naţionale este alarmantă”, au scris experţii într-un raport recent, adăugând că în cazul în care ţările membre nu iau sub control problemele lor, “se va pune în pericol coeziunea uniunii monetare.”

De vină sunt, în opinia experţilor, dezvoltarea economică diferită în zona euro şi o lipsă de coordonare politică. În cei peste 10 de ani de când euro a fost introdus, precizează Comisia, a devenit clar faptul că simplul control al dezvoltării bugetelor statelor membre nu este de ajuns. Ce înseamnă aceasta, mai concret, este faptul că dispoziţiile de stabilitate stipulate în Tratatul de la Maastricht pentru a reglementa moneda comună nu funcţionează şi statele membre trebuie să-şi coordoneze mai bine măsurile financiare şi de politică economică.

Este exact ceea ce scepticii euro au spus de la început – că o monedă comună nu poate funcţiona pe termen lung, fără a o politică economică şi financiară comună. Guvernele ţărilor membre au ignorat aceste obiecţii, nefiind pregătite să renunţe la o parte a suveranităţii lor naţionale. Acum, politicienii se confruntă cu o decizie dificilă: ar trebui ei, oare, să continue ca până acum, prin urmare subminând capacitatea monedei euro de a funcţiona? Sau ar trebui să cedeze o parte a suveranităţii lor naţionale Bruxelles-ului?

Fără politici comune, ţările individuale se vor îndepărta tot mai mult una de cealaltă. Înainte ca euro să fi fost introdus, ajustări ale cursului de schimb au servit pentru a risipi tensiunile. Acum, zona monedei comune este lipsită de opţiunea de adaptare prin reevaluarea valutară.
Oficialii UE privesc cu alarmă la faptul că competitivitatea diferitelor ţări din zona euro deviază brusc. Diferenţele sunt deosebit de mari între ţări ca Germania, Olanda şi Finlanda, care sunt caracterizate prin excedente de cont curent, şi ţările cu deficite bugetare mari.

Alături de Grecia, a doua categorie include în special Spania, Portugalia şi Irlanda. Competitivitatea acestor ţări a scăzut în mod constant de la introducerea euro. Au trăit din credite ani de zile, seduse de ratele dobânzilor neobişnuit de scăzute în interiorul zonei euro şi au importat mult mai mult decât au exportat. Atunci când cererea s-a prăbuşit în urma crizei financiare globale, guvernele s-au grăbit să umple golul, cu consecinţe grave – datoria a crescut foarte mult.

Deficitul bugetar a fost în Spania de 11 la sută anul trecut, în timp ce în Grecia a fost de aproape 13 la sută. Astfel de datorii mari nu pot fi pur şi simplu susţinute pe termen lung. În trecut, soluţia pentru aceste ţări ar fi fost de a devaloriza moneda lor, care, la rândul său, ar face mai costisitoare importurile şi mai ieftine exporturile. O astfel de măsură ar stimula economiile lor naţionale şi consolida competitivitatea acestora.

Acum, însă, aceste ţări trebuie să se supună unui regim terapeutic drastic în mâinile Comisiei Europene. Trebuie să-şi echilibreze bugetele, creând în acelaşi timp o mai mare concurenţă pe pieţele muncii şi mărfurilor.
Directiva de la Bruxelles se traduce în sacrificii dificile pentru cetăţenii din ţările afectate. Angajaţii vor trebui să renunţe la cererile salariale ani de zile de aici încolo, iar funcţionarii publici îşi vor vedea salariile reduse. Irlanda s-a angajat deja pe acest drum, Grecia şi Spania vor urma.

Comisia a recomandat ca Spania, care a cunoscut un boom economic până de curând, să-şi restructureze radical economia. Spania trebuie să-şi micşoreze în mod semnificativ sectorul său umflat din construcţii şi să se concentreze asupra anumitor sectoare economice cu productivitate mai mare.
Franţei şi Italiei li s-au dat teme pentru acasă pe cont propriu. Ambelor ţări li se cere să aplice pachete de austeritate şi să crească flexibilitatea forţei de muncă. Franţa trebuie, de asemenea, să ţină sub control cheltuielile din sistemul de asistenţă socială şi cheltuielile de şomaj.

Resentimentele sunt în creştere în ţările cele mai afectate în mod direct. Dar această frustrare nu este îndreptată, după cum ar fi de aşteptat, spre Comisie. În schimb, din ce în ce mai mult ţările cu excedent intră sub tir – cu Germania în frunte.
Reprezentanţi din Spania şi Portugalia, în special – dar şi din Franţa – consideră Germania răspunzătoare pentru dezastrul lor actual. Nu sunt singurii de această părere. “Criza din Grecia are rădăcini germane”, spune Heiner Flassbeck, economist şef la UNCTAD, de la Geneva. Dumpingul salariilor germane a fost cel care a făcut ca vecinii europeni ai ţării să aibă probleme, spune el.

Oficialii UE nu pun problema atât de dur, dar ei încă mai acuză Germania, mai mult decât orice altă ţară, că a obţinut avantaje proprii pe seama vecinilor săi, folosind politica sa a salariilor mici pentru a face produsele germane din ce în ce mai atractive în raport cu cele din alte ţări.
Ca măsură de precauţie, oficiali de la Ministerul Finanţelor din Berlin au strâns argumente pe care ministrul de finanţe Wolfgang Schăuble le poate invoca în apărarea ţării sale.

Poziţia Germaniei este că ţările aflate acum în situaţie de criză sunt ele însele de vină pentru situaţia lor. Au trăit dincolo de mijloacele lor ani de zile, spune guvernul german, finanţându-şi boom-ul economic prin credite. Acum, criza financiară a scos la iveală slăbiciunea lor. Germaniei nu i-a fost uşor cu moneda euro la început, continuă argumentul, pentru că ţara nu a fost competitivă în comparaţie cu alte ţări membre -, dar ea şi-a recăpătat forţa, cu mari probleme şi cu mult efort, prin reforme.

Oficialii germani evidenţiază faptul că ţara şi-a făcut piaţa muncii mai flexibilă, prin pachetul de reforme Hartz de asistenţă socială şi spun că finanţele de stat sunt mai stabile decât înainte, în ciuda crizei. Ei adaugă că a adopta aceeaşi cale ar scoate din criză ţările afectate în prezent. Şi, continuă ei, guvernul federal nu este răspunzător pentru întârzierea creşterii salaria le, deoarece, în Germania, salariile sunt negociate între angajatori şi sindicate, mai degrabă decât să fie impuse de către guvern.

Guvernul german susţine, de asemenea, că nu are nicio responsabilitate pentru surplusul de export al ţării. Firmele germane sunt competitive nu datorită politicii guvernamentale, ci datorită deciziilor antreprenoriale şi preferinţelor clienţilor din întreaga lume.
Atunci când această dezbatere a izbucnit recent, în ţări din zona euro, Schäuble a primit sprijin de la vârf pentru poziţia sa. Membrii sudici ai zonei euro nu ar trebui să fie nerecunoscători, a avertizat preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet. La urma urmei, motiva acesta, Germania a finanţat deficitele cu excedentele sale.

Cu toate acestea, Comisia a invitat Germania să opereze schimbări în continuare. Ţara ar trebui să stimuleze cererea internă, să crească investiţiile în infrastructură şi să creeze o concurenţă mai mare în sectorul serviciilor.
Comisia este de părere că uniunea monetară poate exista pe termen lung, numai în cazul în care guvernele ţărilor membre pun în aplicare reformele şi îşi coordonează politicile economice. Experţii lui Schäuble sunt de acord.

Ei propun – parţial cu un ochi aruncat la temperata Franţa – o iniţiativă comună germano-franceză. Guvernele ambelor ţări ar trebui să lucreze spre o mai bună coordonare, spun experţi financiari germani. Simpla monitorizare a deficitelor s-a dovedit a fi inadecvată. În viitor, sugerează ei, guvernele din zona euro trebuie, de asemenea, să se concentreze pe combaterea diferitelor rate ale inflaţiei şi să acţioneze de timpuriu atunci când bulele de capital se dezvoltă.
Franţa, fără îndoială, ar accepta cu bucurie o astfel de propunere.

Parisul, la urma urmei, a cerut de multă vreme o gestionare europeană la nivel financiar. Până acum Germania a fost cea care s-a opus ideii. Guvernele din zona euro au început să-şi reconsidere poziţia, dar oare va urma şi o acţiune în acest sens?, se întreabă Der Spiegel. Bunele intenţii nu au lipsit în trecut dar calculul politic a fost cel care a câştigat în cele din urmă.
Cum ar fi reuşit altfel Grecia să devină membră a zonei monedei comune? De ce a stat Bruxelles-ul atât de mult fără a lua măsuri? Nu era deloc un secret faptul că Grecia “şi-a măsluiť’ registrele ani de zile.

Parlamentul grec şi guvernul sunt acum practic deposedaţi de putere. Nu li se permite să decidă cu privire la orice noi cheltuieli, fără aprobarea UE. Ministrul de finanţe Giorgos Papakonstantinou este obligat să prezinte un raport la fiecare 4 săptămâni privind progresele înregistrate în restructurarea bugetului. Bruxelles-ul, nu Atena, controlează acum dacă şi cum intră în vigoare programul de austeritate.

În cazul în care “inspecţia detaliată şi în curs de desfăşurare”, arată că rezultatele reale sunt departe de cele prognozate, spune Almunia, atunci organele de supraveghere ale Bruxelles-ului vor cere măsuri suplimentare. Au existat chiar şi apeluri în Parlamentul European, săptămâna trecută, pentru a trimite un reprezentant special al UE cu autoritate extinsă în Grecia. Mica ţară a devenit ceva mai mult decât un protectorat al UF.

Comisia UE şi liderii din zona euro speră ca aceste măsuri obligatorii să stabilizeze pieţele. De asemenea, speră ca sindicatele şi asociaţiile elene, de la fermieri la şoferii de taxi, să nu se mobilizeze împotriva scăderii nivelului de trai, pe care noile măsuri o vor provoca.
Ministrul german de finanţe Schäuble şi preşedintele Băncii federale a Germaniei, Axel Weber, trebuie să excludă acordarea de ajutor ţării. Într-adevăr, tratatele UE interzic cu stricteţe orice astfel de ajutor. Mesajul este că Grecia trebuie să se ajute singură.

Ca măsură de precauţie, totuşi, atât oficialii germani, cât şi colegii lor din alte ţări ale UE, menţin deschisă posibilitatea de a acorda o mână de ajutor. UE nu poate permite ca un stat membru să intre în faliment, atât din punct de vedere politic cât şi economic.
Experţii dezbat aceleaşi posibilităţi. Prima ar fi o obligaţiune comună din zona euro care ar fi pusă la dispoziţia Greciei. Avantajele pentru Grecia sunt evidente – ţara va primi fonduri mai ieftin decât în prezent, pentru că zona euro în ansamblul său nu trebuie să plătească o primă de risc atât de mare ca Grecia.

Dezavantajul este că ţările cu credit bun, precum Germania, vor trebui să plătească rate mai ridicate ale dobânzilor. În consecinţă, guvernul german insistă asupra faptului că un astfel de împrumut iese din discuţie.
O alternativă ar fi ajutorul financiar bilateral. Ţări solvabile, precum Germania, ar lua credite de pe piaţa financiară la rate bune şi le transferă Greciei. Dar unele guverne din zona euro sunt reticente în a adopta această cale.

Ultima opţiune este Fondul Monetar Internaţional (FMI), care ar putea folosi resursele sale pentru a ajuta Grecia să iasă din criza sa de credite. S-ar putea impune condiţii mult mai stricte pentru ajutorul său decât ar face UE. Dar implicarea FMI ar însemna, de asemenea, o degradare a imaginii pentru zona euro în întregime şi un triumf pentru instituţia cu sediul la Washington, care a fost întotdeauna sceptică faţă de euro.
Dacă Grecia nu se va stabiliza în următoarele săptămâni, liderii zonei euro vor fi lăsaţi să se confrunte cu o alegere între două rele, a treia opţiune fiind chiar mai rea, conchide Der Spiegel.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.