Grecia are mai ales nevoie de schimbarea modului de guvernare

0

Criza din Grecia este o criză morală. Neîncrederea faţă de instituţii se reflectă în structura fiscală sau mai precis în evaziunea fiscală. Când izbucneşte o criză undeva, în mod curios mass-media adoptă o abordare contabilă şi statică.

Ponderea Greciei în PIB-ul european este foarte redusă, deci după părerea lor nu este niciun pericol. Fondurile speculative caută pur şi simplu o nouă victimă. Aceleaşi comentarii au putut fi citite şi la criza americană a creditelor ipotecare, scrie ziarul Le Temps. Problema Greciei se aseamănă cu criza imobiliară americană prin două puncte majore: boomul creditelor şi lipsa de răspundere a principalilor actori.

Datoria externă a Greciei este de 87% din PIB-ul ei, peste 200 de miliarde de euro. În total, angajamentele externe nete ale Greciei, Spaniei, Irlandei, Italiei, Portugaliei şi ţărilor din Europa Centrală se ridică la 3.000 de miliarde de franci. Dimensiunea riscului grec nu este prea departe de aceea a crizei americane ‘subprime’. Este deci uşor de înţeles de ce criza din Grecia va ocupa în întregime agenda summitului european de joi.

Un acord cu marile ţări europene este foarte probabil dat fiind că ele sunt principalii creditori. Investitorii străini deţin credite externe ale Greciei în valoare de 221 miliarde de dolari. Cei 6 mari creditori fac toţi parte din zona euro şi asigură 75% din total, potrivit unui studiu efectuat de Goldman Sachs. Franţa este pe primul loc (25%), urmată de Germania (15%) şi de Italia (10%).

Grecia nu se va declara falimentară. Există forme moderne în caz de neplată. Agenţia Standard & Poor’s defineşte neplata ca o schimbare a condiţiilor unui contract într-un sens defavorabil.
Dacă se amână rambursarea împrumutului sau dacă se reduc dobânzile, tot neplată se numeşte, potrivit lui Carmen Reinhart, autor împreună cu Ken Rogoff, al “bibliei” crizelor financiare, ‘This time is different, Eight centuries of financial folly’. Va negocia, va discuta cu agenţiile de rating şi va impune un plan de austeritate. Cel puţin, asta speră Grecia.

Dar se poate avea încredere în Grecia?, se întreabă ziarul. Este uimitor că economişti de renume exclud ce este mai rău. Grecia a fost în situaţia de neplată jumătate din perioada scursă de la câştigarea independenţei în 1830 şi sfârşitul războiului împotriva Imperiului otoman. Această performanţă nu situează absolut deloc Grecia în rândul ţărilor industrializate.
Ameninţarea este foarte reală. Criza nu se poate limita la un atac al rechinilor financiari care ar specula contra verigii slabe din zona euro.
Fragilitatea instituţiilor elene constituie o problemă, conform unui clasament catastrofal privind competitivitatea.

În cadrul ţărilor din OECD, Grecia este ultima în ceea ce priveşte ‘stimularea intrării în afaceri’ şi se situează pe locul 52 din clasamentul competitivităţii. Datorită diverselor măsuri de liberalizare (telecomunicaţii, finanţe) şi unei politici de stimulare bugetară, ea este totuşi o formidabilă maşinărie care atrage capitaluri din Europa şi distribuie privilegii şi subvenţii între grupuri de interese.

Rezultă o creştere anuală a PIB-ului de 3,8% în perioada 1996-2008. Dar această cifră este înşelătoare. Lipsa de rigurozitate şi carenţele instituţionale şi de guvernare sunt endemice. Grecia se situează pe locul 71 în clasamentul Transparency International (percepţia corupţiei). Nu un nou credit de la Bruxelles va schimba obiceiurile la Atena.
Comportamentul acaparator al unui mare număr de grupuri de interese preocupate numai de achiziţiile lor nu lezează nici tur ismul, nici transportul maritim, care funcţionează bine. Sistemul politic este în schimb bolnav, el blochează orice reformă şi elimină de pe scenă orice individ care nu se conformează.

Proiectele de reforme se confruntă cu foarte multe obstacole. Greva este un sport naţional. Conflictele de muncă se succed, de la agenţii fiscului, la vameşi şi prostituate (care au protestat împotriva concurenţei ruse). Diferitele guverne au adoptat prostul obicei de a ceda presiunilor. Salariile din sectorul public şi pensiile reprezintă de altfel 51% din buget.

Ceea ce nu a constituit o piedică pentru angajarea a 29.000 de noi funcţionari, anul trecut, care să-i înlocuiască pe cei 14.000 ieşiţi la pensie. Lipsa de încredere faţă de instituţii se reflectă şi în structura fiscală sau mai precis în evaziunea fiscală. Un raport recent al Ministerului de Finanţe arată că numai 65 de contribuabili declară un venit mai mare de 900.000 de euro.
94% din salariaţi declară un venit mai mic de 30.000 de euro, iar două treimi dintre aceştia, sub 12.000 de euro. 73% din cei 421.000 lucrători independenţi declară un venit mai mic de limita de 12.000 de euro. Fără niciun fel de surpriză, impozitarea directă nu reprezintă decât 7,7% din PIB, faţă de media de 13,1% din Europa.

De când Grecia a adoptat euro, în 2001, ţara nu a respectat niciodată procentul de 3% din pactul de stabilitate. Profesorul Charles Wyplosz propune menţionarea acestei limite în constituţie. Tocmai acest fel de efort a fost întotdeauna respins de sistemul politic grec.
Disciplina impusă de pieţele financiare ţărilor care solicită refinanţarea cheltuielilor lor excesive este deci salutară. Ea nu va dispărea odată cu aranjamentul pe care îl va lua în discuţie Uniunea Europeană. Intrarea Greciei în zona euro a eliminat riscul de schimb, dar nu riscul de creditare. Fondurile speculative (hedge funds) au meritul de a aminti acest lucru.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.