Rata şomajului este de 4 la sută în municipiul Sibiu, la jumătate faţă de rata pe judeţ, conform primarului Klaus Iohannis, însă Ionuţ Hămbăşan, directorul AJOFM, susţine că nu s-a calculat o rată a şomajului pe municipiu, unde ar exista în prezent cei mai mulţi şomeri din judeţ în evidenţele instituţiei.
„În oraşul Sibiu şomajul este de 4 la sută. Totuşi, faţă de ce se întâmplă în alte regiuni, stăm foarte bine iar acesta este rezultatul unei dezvoltări durabile. Numărul de locuri de muncă vacante în momentul de faţă, conform AJOFM, este de 3.692. Economia oraşului Sibiu este stabilă şi vom reuşi să avem locuri de muncă în continuare” – a afirmat primarul joi (11 februarie 2010) în cadrul unei conferinţe de presă.
Edilul-şef al Sibiului a declarat că „Sibiul stă mult mai bine decât alte comunităţi unde şomajul este îngrijorător iar până acum economia sibiană s-a dovedit eficientă”.
Directorul AJOFM Sibiu, îl contrazice pe primarul sibian şi afirmă că „rata şomajului nu se calculează la nivelul municipiului Sibiu, pentru că nu există date statistice”.
Conform lui Hămbăşan, Iohannis, când vorbeşte de 4 la sută şomeri în municipiul Sibiu, nu se referă la o rată a şomajului, ci la o pondere a şomerilor în populaţia stabilă din municipiu, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 62 de ani, ceea ce este altceva.
Primarul a prezentat joi şi alte cifre mai optimiste, spunând că acestea provin de la AJOFM. Spre exemplu, Iohannis a spus că în municipiul Sibiu există în prezent 4.324 de şomeri, în timp ce AJOFM a anunţat marţi 7.413 şomeri în municipiu. Conform AJOFM, municipiul Sibiu înregistrează cei mai mulţi şomeri din judeţ. Potrivit Primăriei, în municipiul Sibiu există 70.000 de locuri de muncă ocupate în prezent.
Primarul Iohannis recunoaşte că numărul de locuri de muncă disponibile a scăzut din cauza crizei, la Sibiu, faţă de anul 2004 – anul boomului economic creat de atragerea de noi investiţii în municipiu. ‘Numărul şomerilor este din păcate într-o continuă creştere, agenţii economici sibieni fiind afectaţi de criza economică.
Dacă în 2007 ponderea şomerilor a fost foarte mică, începând de la sfârşitul lui 2008 numărul şomerilor a fost într-o continuă creştere. Faptul că în Sibiu rata şomajului este la jumătatea celei de pe judeţ ne dă certitudinea că economia Sibiului s-a dezvoltat pe un principiu durabil, care ne permite în vreme de criză să menţinem şomajul la un nivel totuşi scăzut’ – a declarat primarul Klaus Iohannis.
Dacă în 2004, odată cu boomul economic creat de atragerea de noi investiţii în Sibiu şi deschiderea producţiei în Zona Industrială Vest, erau vacante 19.498 de locuri de muncă, în anul 2007 erau vacante doar 8.012 locuri de muncă. Numărul acestora a scăzut drastic în 2008, când erau înregistrate la AJOFM doar 4.167 de locuri de muncă iar în 2009 doar 3.692. Conform estimărilor, aproximativ 80% dintre aceste posturi sunt nou create, restul fiind posturi care au devenit vacante după ce nu au mai fost ocupate.