Principiul contributivităţii şi egalităţii trebuie să stabilească pensiile

0

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) susţine necesitatea îmbunătăţirii cadrului legislativ şi reforma sistemului de pensii publice, prin adoptarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice şi aplicarea principiilor unicităţii, contributivităţii şi egalităţii în stabilirea şi plata pensiilor, a declarat joi (11 februarie 2010) într-o conferinţă de presă, Ovidiu Nicolescu, preşedinte al CNIPMMR.

CNIPMMR atrage atenţia asupra cotelor foarte mari de contribuţii de asigurări sociale, în contextul fiscalităţii ridicate asupra forţei de muncă şi a mediului de afaceri.

Astfel, potrivit art. 27 alin. 3 din proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice, cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt 31,3 la sută pentru condiţii normale de muncă, datorate de angajator şi angajaţi, din care 10,5 la sută datorate de angajaţi şi 20,8 la sută la sută datorate de angajatori, 36,3 la sută pentru condiţii deosebite de muncă, datorate de angajator şi angajaţi, din care 10,5 la sută datorate de angajaţi şi 25,8 la sută datorate de angajatori, 41,3 la sută pentru condiţii speciale şi alte condiţii de muncă, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, datorate de angajator şi angajaţi, din care 10,5 la sută datorate de angajaţi şi 30,8 la sută datorate de angajatori.

CNIPMMR solicită să fie avută în vedere în viitor necesitatea reducerii cotelor de contribuţii de asigurări sociale ale angajatorilor, cu menţionarea expresă a stabilirii acestor contribuţii anual, prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi completarea în mod corespunzător a art. 27 alin. 3 din proiectul de lege.
‘Cerem ca în Legea privind sistemul unitar de pensii publice să se reglementeze ca în sistemul public de pensii să fie asigurate în mod obligatoriu numai persoanele care obţin venituri de natură profesională, nu şi alte tipuri de venituri (de capital sau alte tipuri de venituri).

Nu suntem de acord cu plata de CAS pe dividende în cazul acţionarilor/asociaţilor, astfel cum este stabilit în prezent în proiectul de lege la art. 6 alin. (1) IV lit. a), deoarece dividendele au natura unor venituri de capital şi nu profesional. Cerem, de asemenea, eliminarea plăţii CAS pe drepturile de autor sau cel mult limitarea aplicării, exclusiv pentru persoanele care nu au încheiate contracte individuale de muncă’, a declarat Ovidiu Nicolescu.

CNIPMMR solicită ca în proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice să se reglementeze ca în sistemul public de pensii să fie asigurate în mod obligatoriu toate categoriile profesionale, inclusiv avocaţi şi personalul clerical, să opereze principiul unicităţii, contributivităţii şi egalităţii în stabilirea şi plata pensiilor, fără menţinerea unor privilegii şi drepturi suplimentare pentru anumite categorii sociale.
‘Pentru categoriile pentru care se doreşte stabilirea unui regim special, cu acordarea unor pensii mai mari decât cele stabilite potrivit principiului contributivităţii, CNIPMMR solicită să se adopte dispoziţii legale speciale, prin care să se reglementeze acordarea acestor sume din bugetele ministerelor de resort, ca drepturi speciale’, spune Nicolescu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.