Nouă acuzaţie faţă de Cătălin Voicu

0

Procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă vineri (12 februarie 2010) senatorului Cătălin Voicu, potrivit unor surse judiciare o nouă acuzaţie de trafic de influenţă.

Conform surselor citate, procurorii ar fi constatat că senatorul i-ar fi cerut omului de afaceri Costel Căşuneanu alţi 60.000 de euro daţi anterior sumei de 200.000 de euro pentru a interveni la judecători pentru soluţionarea favorabil a unui dosar.

Sursele citate au menţionat că Voicu ar fi solicitat procurorilor să îşi recitească declaraţia dată în ziua în care a fost ridicat, însă cererea i-a fost respinsă. Senatorul PSD este chemat din nou luni la DNA pentru a da o declaraţie în legătură cu noua învinuire. Cătălin Voicu a fost însoţit de avocaţii săi şi a stat la DNA aproximativ o jumătate de oră. Procurorii anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de Cătălin Voicu, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă.

Direcţia Naţională Anticorupţie susţinea, în 11 decembrie 2009, într-un comunicat, că senatorul Cătălin Voicu ar fi pretins şi primit sume de bani de la oameni de afaceri, pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale aflate pe rolul organelor judiciare, şi că acesta nu poate părăsi localitatea. DNA menţiona atunci că procurorii au dispus faţă de Voicu măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile.

Voicu a declarat în decembrie după ce a fost audiat mai multe ore de procurorii DNA că acest dosar nu are legătură cu numirea a doi adjuncţi la Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI şi nici cu primarul sectorului 5, Marian Vanghelie.

În acelaşi dosar, mai este cercetat şi judecătorul Florin Costiniu de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Secţiei Civile şi de Proprietate Intelectuală, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă care este reţinută în sarcina senatorului PSD Cătălin Voicu. Potrivit DNA, pe 10 decembrie a fost începută urmărirea penală faţă de Florin Costiniu, ulterior fiindu-i adusă la cunoştinţă acuzaţia, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.