Pierre Lellouche reafirmă interesul Franţei pentru construcţia viitoarei centrale nucleare din România

0

Secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, Pierre Lellouche, a reafirmat vineri (12 februarie 2010) disponibilitatea Franţei de a participa la construcţia celei de-a doua centrale nucleare a României.

„România, alături de Polonia, Slovacia, Italia, Marea Britanie şi, bineînţeles, Franţa au programe nucleare în curs şi proiecte precise, cum ar fi proiectul de construire a unei a doua centrale nucleare în România (…) Cred că avem în această generaţie de centrale cel mai bun sistem de securitate din lume. Sper, deci, ca centrala de aici să fie una europeană şi, în mod expres, franceză”, fabricată cu ajutorul industriei româneşti, a spus oficialul francez.

El a arătat că securitatea energetică este o temă prioritară a Uniunii Europene, care trebuie să-şi diminueze dependenţa energetică, iar între România şi Franţa există acorduri la nivelul Comisariatului de Energie Atomică.
„Limitarea dependenţei înseamnă construirea de centrale nucleare, iar constuirea de centrale înseamnă să rămânem coerenţi faţă de angajamentele asumate la Copenhaga, de a lupta împotriva schimărilor climatice”, a subliniat Pierre Lellouche.

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a transmis încă din mai anul trecut, cu prilejul vizitei la Paris a omologului său român, Traian Băsescu, disponibilitatea Franţei de a ajuta, ‘cu expertiză tehnică’ şi ‘companii’, la realizarea proiectului vizând construcţia celei de a doua centrale nucleare din România.
Potrivit preşedinţiei franceze, Traian Basescu a confirmat cu această ocazie că România va opta pentru o ‘tehnologie europeană’ pentru viitoarea sa centrală nucleară, care ar urma să intre în serviciu la orizontul anului 2020.

Autorităţile de la Bucureşti au anunţat că noua centrală nucleară a României va fi realizată în centrul ţării, prin atragerea de parteneri străini. Centrala Nucleară de la Cernavodă este singura de acest tip din România. În anul 1976 a fost finalizat studiul de fezabilitate româno-canadian pentru sistemul CANDU în România.

Centrala de la Cernavodă a fost proiectată pentru 5 reactoare cu tehnologie canadiană, de tip CANDU, cu puteri instalate de circa 700 MW fiecare.
Unitatea 1 a Centralei Nuclearelectrica de la Cernavodă a intrat în exploatare comercială în anul 1996, iar unitatea 2 a intrat în funcţiune în 2007. Cele două unităţi produc împreună circa 18 la sută din consumul de energie electrică al ţării.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.