Rusia ar putea renunţa la ora de vară

0

După toate probabilităţile, Rusia nu va mai trece la ora de vară. Anularea ‘orei de vară’ a fost sprijinită de comisia de profil din cadrul Consiliului Federaţiei. Energeticienii sunt şocaţi: ‘trecerea la ora de vară era atât de profitabilă’.

Însă, după cum s-a dovedit, economiile pe care le oferă această trecere sunt exagerate, iar banii pur şi simplu îngroaşă buzunarele oamenilor de afaceri din domeniul energeticii, nu ai cetăţenilor obişnuiţi. În afară de aceasta, nimeni nu se grăbeşte să compenseze prejudiciile aduse de schimbarea regimului orar sănătăţii oamenilor, notează cotidianul rus Izvestia.

Primul care propusese trecerea la ‘ora de vară’ fusese, cu secole în urmă, Benjamin Franklin, preşedinte al Americii, iar acum liderul rus Dmitri Medvedev a propus anularea ei. Medvedev îşi exprimase încă în noiembrie anul trecut, într-o scrisoare adresată Adunării Federale, dubiile în legătură cu oportunitatea trecerii la ora de vară. Judecând după reacţia deputaţilor şi senatorilor ruşi, aceştia nu sunt împotrivă, mai ales că pentru aceasta există motive economice serioase.

Adepţi ai ‘orei de vară’, energeticienii vorbesc despre economii în valoare de 1,5 milioane de tone de cărbune şi de 2 miliarde de kilowaţi. Transpus în bani, ar însemna cam 300 milioane de dolari. Argumentele medicilor, însă, sunt greu de transpus în dolari: între 40.000 şi 70.000 de ruşi decedaţi pe an.
Este puţin probabil să fi fost o întâmplare că Franklin nu reuşise, totuşi, să-şi impună ideea în ţara sa. Prima care s-a decis la aceasta a fost Marea Britanie, în 1908: nu a observat avantajele, însă a impus o modă. În Rusia, acele ceasornicului au fost date cu o oră înainte în primăvara lui 1919.

Potrivit Izvestia, cele mai noi studii infirmă mitul privind ‘avantajele economice’ pe care ora de vară le-ar presupune pentru ţările nordice. De altfel, şi SUA intenţionează să renunţe în 2015 la ora de vară. ‘Problema nu a fost pusă în mod întâmplător acum’, a declarat pentru Izvestia o sursă de informaţii din cadrul unei companii energetice ruse. ‘A avut loc o reformă a domeniului energetic.

Renumitele tone şi miliarde nu mai sunt economisite de ţară, ci de subiecţi concreţi. Prin urmare, este o chestiune de invidie’, afirmă sursa, citată în condiţii de anonimat de ziarul rus.
Dimpotrivă, o sursă de informaţie din cadrul Consiliului Federaţiei afirmă că ‘nu există niciun avantaj material’. ‘Prin schimbarea orarului, căile ferate şi aeroporturile înregistrează pierderi. O oră de întârziere a unui tren comercial înseamnă zeci ce mii de dolari pierdere’, afirmă reprezentantul parlamentului rus.

Potrivit lui Valentin Zavadnikov, preşedintele Comisiei pentru politică industrială din cadrul Consiliului Federaţiei, trecerea la ora de vară afectează sănătatea cetăţenilor ruşi, iar concediile medicale suplimentare şi întârzierile la locul de muncă constituie o povară în plus pentru economia ţării.
‘Nu trebuie să treci întreaga Rusia la ora de vară, pentru a le permite unor businessmeni concreţi să facă economii. Trebuie să ne gândim la oameni, nu la avantajele unor subiecţi administrativi’, a declarat Zavadnikov, citat de ziarul rus.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.