V-aţi lăsa trataţi de dr. House?

0

Nu vizitează pacienţii, privilegiază analiza şi testele, consideră omul o maşină de reparat, dar riscă să piardă informaţii utile. Acesta este eroul serialului american Dr. House.

Este însă mai bună abordarea bazată pe persoană, propusă de Giorgio Israel, profesor de Istoria matematicii la Universitatea “La Sapienza” din Roma, în opinia cotidianului Il Giornale. V-aţi lăsat tratat de dr. House?
Cu alte cuvinte de un geniu sub toate aspectele, care însă susţine inutilitatea de a se întâlni cu pacientul, considerând suficientă metoda analitică sprijinită de un număr consistent de teste, iar atunci când decide să-şi întâlnească pacientul o face numai pentru a demasca eventualele minciuni ale acestuia.

Sau o preferaţi pe doctoriţa Cameron, fostă “ucenică” a dr. House care a ales urgenţa şi practica clinică privilegiind contactul cu pacientul? Toate acestea s-ar putea traduce în următorii termeni, dar sacrificând o materie densă de nuanţe: este mai bună o abordare în întregime ştiinţifică sau una umanistă în medicină?
Giorgio Israel nu are îndoieli şi a scris cartea:

“Pentru o medicină umanistă. Apologia unei medicini care să îngrijească bolnavii ca pe nişte persoane” (Editura Lindau, urmând să apară în librării la 18 februarie). Alegerea este foarte clară, deşi trebuie precizat imediat că autorul nu refuză total abordarea dr. House şi nu pune în discuţie meritele sale. Cu toate acestea, îi semnalează limitele şi mai ales le corelează cu mentalitatea dominantă, punând în lumină recidivele de nedorit ale unei anumite concepţii a ştiinţei.

Prin intermediul unei reflecţii asupra statutului medicinei, Giorgio Israel abordează o temă pe care a mai discutat-o şi în alte opere ale sale, privind imaginea care predomină astăzi în ştiinţă, cea mecanicistă şi devalorizarea tuturor activităţilor intelectuale care nu afişează un fundament de “adevăr obiectiv”, ceea ce înseamnă “ceea ce este garantat de metoda ‘ştiinţelor exacte’, la rândul lor reprezentate de modelul ştiinţelor fizico-matematice”.

Şi medicina, mai ales prin ultimele evoluţii tehnico-genetice, a intrat pe acest făgaş, fapt ce implică a lăsa la o parte individul, pacientul, impresiile sale subiective şi a trata în mod excesiv tot ceea ce este “obiectiv”.
Cu alte cuvinte, examenele de laborator, radiografiile, ecografiile, tomografia computerizată, testele genetice, ceea ce trasează “de o manieră tot mai aprofundată şi minuţioasă geografia fiziopatologică a corpului nostru”. Să fie clar însă: acest vraf de hârtii este un triumf al medicinei occidentale, dar nu este întotdeauna o “cheiţă vrăjită” pentru a rezolva orice problemă.

Medicul nu ar trebui să renunţe la a privi pacientul în ochi. Nu este o chestiune de compasiune, bunătate sau sentimentalism. Abolirea trăirilor bolnavului este o eroare ce se face la nivel naţional.
Practica clinică poate ajunge acolo unde nu ajung examenele sau cel puţin acestea pot fi integrate cu înţelepciune. Ea consideră modul în care pacientul îşi trăieşte starea, faptul “de a se simţi bolnav”, un factor care, printre altele, poate influenţa şi parametrii “obiectivi”. Dacă se sustrage acestei confruntări, medicul pierde o mare cantitate de informaţii.

Există apoi recidivele culturale ale situaţiei descrise de Giorgio Israel. Pe măsură ce medicina se transformă în ştiinţă exactă, se dezvoltă o nouă imagine a omului tot mai asemănător cu o maşină. Naturalul este artificial şi viceversa. Această idee s-a impus şi la nivel popular datorită tehnologiei, mai ales digitale. De la creierul maşină la creierul software, de descărcat în reţea într-un viitor pe care unii şi-l imaginează apropiat, calea este trasată şi mulţi, mai ales din comunitatea ştiinţifică, o parcurg.

Această viziune, scrie Israel, duce direct la dispariţia identităţii şi a individului. Dacă omul este o maşină, maladia este ceea ce nu respectă parametrii funcţionării normale, iar moartea este ruptura definitivă. Dar “maşina rămâne un obiect a cărui totalitate este suma părţilor”, în timp ce omul “nu este un agregat simplu de părţi”. Pentru a fi o disciplină completă, medicina trebuie neapărat să fie “ceva mai mult decât o ştiinţă pur obiectivă”, deoarece se ocupă de “ceva care este mult mai mult decât simplul obiect material, un om-maşină de reparať’.

În fond, aceasta este frământarea interioară a dr. House, un materialist dintr-o bucată adesea pradă unei îndoieli de fond – este reprezentativă a cincea serie a ficţiunii, cu House dedublat din cauza unei schizofrenii incipiente. Şi dacă materialismul atât de ostentativ ar fi numai o minciună pentru a nu-ţi încheia socotelile cu tine însuţi şi pentru a te proteja de ceea ce nu ştii să explici sau nu vrei să recunoşti de ce te face să suferi oribil, ca relaţiile umane?, se întreabă în final Il Giornale.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.