Crin Antonescu: Orban nu are nici o şansă să se regăsească pe moţiunea mea, nici Tăriceanu

0

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni (15 februarie 2010) că Ludovic Orban, actual prim-vicepreşedinte al partidului, nu are „nici o şansă” să se afle pe lista de conducere cu care se va prezenta în faţa Congresului, în cazul în care se va decide ca alegerile interne din PNL să se facă prin acest sistem.

Întrebat ce şanse are Orban, în procente, să se regăsească pe lista sa de conducere, în condiţiile în care prim vicepreşedintele liberal s-ar răzgândi şi ar accepta sistemul pe liste, Antonescu a dat un răspuns lipsit de echivoc: „Niciuna, pentru că domnul Ludovic Orban, ca şi mine – şi asta face să ne stimăm reciproc – e un om consecvent”.
Liderul PNL a arătat că diferenţele de opinii sunt normale în partid.

„Între mine şi Ludovic Orban şi între noi toţi există păreri, opţiuni diferite legate de modificări statutare, modalităţi de alegeri. Aşa cum eu nu cred că trebuie să ne aliem acum cu PD-L, ci că avem un culoare prin care, vorba bătrânei noastre devize, prin noi înşine putem să ne batem singuri să devenim un partid de peste 30%, în vreme ce domnul Cataramă crede că trebuie să mergem acum la guvernare sub auspiciile domnului Băsescu şi ale PD-L – la fel, eu cred că acum conducerea partidului trebuie asumată de o echipă cu un proiect, în vreme ce Ludovic Orban crede că e bine să menţinem sistemul actual.

Asta e tot”, a declarat Crin Antonescu. El a infirmat existenţa unei unor „bătălii” cu Orban pentru obţinerea sprijinului în filiale. „Nu duc nicio bătălie în nicio filială, nu am fost în nicio filială, vremea e rea, drumurile grele. Stau aici, discut cu colegii mei. (…) Este evident că având această viziune diferită, în echipa respectivă cu prim-vicepreşedinte sau nu, Ludovic Orban nu va face parte pentru că e opţiunea sa.

Nu e niciun fel de nenorocire. Întotdeauna partidul are mai multe posibilităţi şi pentru preşedinte şi pentru prim-vicepreşedinte şi pentru vicepreşedinţi, iar funcţia de prim-vicepreşedinte nu e deloc legată de domnul Orban, aşa cum funcţia de preşedinte nu e legată de mine sau nu a fost legată de domnul Tăriceanu”, a arătat Antonescu.
Cât despre oportunitatea menţinerii funcţiei de prim-vicepreşedinte, Antonescu a exprimat opinia că, din punctul său de vedere, este necesară şi a precizat că se va consulta cu membrii echipei sale dacă ea să fie menţinută sau nu, dat fiind faptul că „a generat nişte tensiuni” pe care mărturiseşte că nu le-a înţeles.

„Eu personal susţin funcţia de prim-vicepreşedinte. Pentru că din punctul de vedere al unui preşedinte preocupat înainte de toate de buna funcţionare a partidului, existenţa unui prim vicepreşedinte e un ajutor.
Voi avea consultări şi cu colegii care se vor alătura pentru a constitui o echipă în jurul moţiunii şi în funcţie şi de aceste consultări, voi opta pentru existenţa în continuare a acestei funcţii. În opinia mea, nu e rău ca ea să existe în continuare şi sigur că dacă ea va exista, în momentul în care echipa este prezentată, în mod nominal voi spune şi cine este prim vicepreşedinte”, a spus Crin Antonescu.

Antonescu a făcut un portet al prim-vicepreşedintelui ideal în viziunea sa, arătând că acesta va trebui să fie un simbol al dreptei, „o personalitate indiscutabilă în PNL”.
„Voi căuta să mă opresc asupra unui coleg care să simbolizeze, prin activitatea sa în partid, pe scena publică, în principal, valorile noastre de dreapta, continuitatea eforturilor noastre pentru ceea ce cred că e nota definitorie a activităţii PNL din ’90 până azi – apărarea statului de drept, apărarea democraţiei, libertate”, a afirmat Crin Antonescu.

El a declarat că are în vedere „mai multe variante” pentru poziţia de prim-vicepreşedinte, dar a explicat că trebuie întâi să fie adoptate modificările de statut în acest sens.
Întrebat punctual de ziarişti dacă anumite personalităţi din PNL s-ar înscrie în profilul pe care îl face el pentru prim-vicepreşedintele ideal, Antonescu a spus despre Varujan Vosganian că se înscrie „din plin” în acest profil, despre Romeo Stavarache, doar că se înscrie, despre Dan Radu Ruşanu că „se înscrie, dar nu e cazul”.

Solicitat să comenteze şi posibilitatea ca Relu Fenechiu să fie prim-vicepreşedinte, Antonescu a fost scurt: „De ce nu? În fond, toate lucrurile au un început”. Şi despre Andrei Chiliman, Antonescu a spus că s-ar înscrie în profilul ideal de prim vicepreşedinte al PNL, dar s-a arătat reticent la o astfel de posibilitate, dat fiind faptul că Andrei Chiliman conduce, în opinia liderului PNL, cea mai mare primărie deţinută de liberali.

Foarte tranşant a fost preşedintele PNL atunci când ziariştii au evocat numele lui Călin Popescu Tăriceanu pentru funcţia de prim-vicepreşedinte. „Nu, din punctul meu de vedere, nu. Călin Popescu Tăriceanu este un coleg, o personalitate a PNL, pe care o respect, dar care nu va face parte nici în calitate de membru din echipa mea, cu atât mai puţin de prim-vicepreşedinte”, a declarat Crin Antonescu.

Preşedintele liberal a mai spus că funcţia de secretar general va fi „cu certitudine” păstrată, iar propunerea sa este aceea ca prerogativele secretariului general chiar să crească. „Secretarul general nu va fi pe listă, deşi foarte bine s-ar putea ca secretar general să fie numit un om care este membru al acestei echipe. Prevederile privitoare la numirea sau alegerea secretarului general vor rămâne aceleaşi.

Va rămâne la fel această prerogativă importantă a preşedintelui de a propune numirea sau revocarea secretarului general. S-ar putea ca ea să fie adresată doar Biroului, în orice caz secretar general va exista şi el poate fi un membru al acestei echipe sau nu. În viziunea mea, mecanismele de autoritate efectivă ale secretarului general trebuie să crească, pentru că Secretariatul General e instituţia partidului care trebuie să rezolve lucrurile de ordin practic, organizatoric, comunicaţional, lucruri foarte importante.

Aici trebuie PNL să devină în mult mai mare măsură decât este o maşină politică. E foarte important cine va fi secretar şi ce putere va avea – maximum de putere pe care-l admite un statut democratic, cum de altfel vreau şi pentru preşedinte. Nu vreau mai mult decât atât, dar nici mai puţin”, a declarat Antonescu.

El a mai spus că va propune Congresului modificări ale statutului, astfel încât partidul să cunoască la bază o democratizare reală şi o funcţionare mai eficientă a structurilor sale organizatorice – secretariatul general, comisiile de specialitate, departamentele permanente. „Vreau să avem în PNL mai multă democraţie, mai multă disciplină pentru că e nevoie să avem mai multă eficienţă”, a declarat Crin Antonescu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.