Mediul de afaceri propune realizarea unui Registru Naţional cu datoriile statului către companii

0

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi asociaţiile reprezentante ale mediului de afaceri propun realizarea în cel mult 60 de zile a unui Registru Naţional în care să se regăsească datoriile statului către companii şi datele la care urmează să fie efectuate plăţile, potrivit unui comunicat al ARB.

Asociaţia Română a Băncilor, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) şi Asociaţia Naţională a Importatorilor şi Exportatorilor (ANEIR) apreciează că acest instrument va contribui la creşterea transparenţei activităţii autorităţilor centrale şi locale şi la creşterea gradului de încredere a sistemului bancar faţă de activitatea companiilor, în special în ceea ce priveşte examinarea bonităţii acestora la acordarea sau reeşalonarea unor credite.

Cele 3 asociaţii au evaluat principalele dificultăţi ce îngreunează activitatea mediului de afaceri, măsurile ce trebuie întreprinse pentru susţinerea companiilor, în principal prin revigorarea creditării, ca bază a reluării creşterii economice încă din 2010.
În acest context, asociaţiile susţin ca autorităţile publice centrale şi locale să identifice soluţii de plată în termen de maximum 90 de zile a obligaţiilor restante ale statului faţă de companii, urmând a se respecta în continuare, în mod strict, măsura anticriză promovată de Comisia Europeană, aceea ca plăţile ce trebuie făcute de stat către companii să fie realizate în cel mult 30 de zile.

De asemenea, cele trei asociaţii au convenit să susţină în comun, în dialogul cu autorităţile bancare, respectiv BNR şi cele guvernamentale, reducerea nivelului provizioanelor pe care trebuie să le constituie băncile comerciale, reexaminarea unor prevederi ale Legii Insolvenţei şi introducerea de măsuri suplimentare care să împiedice manifestarea unor abuzuri care reduc gradul de încredere în relaţia bănci comerciale – companii.

Totodată, ARB, AOAR şi ANEIR solicită adoptarea unor măsuri concrete şi transparente privind utilizarea rapidă şi eficientă a capacităţii de garantare de către guvern a unor credite bancare necesare asigurării cofinanţării proiectelor publice sau private pentru care sunt încheiate contracte cu Autorităţile de Management.

Astfel, cele trei asociaţii solicită publicarea pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice a listei proiectelor ce vor beneficia de aceste garanţii cu specificarea valorii acestora. S-a apreciat că trebuie folosită integral şi în cel mai scurt timp facilitatea convenită cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană de a creşte plafonul de garanţii ce pot fi acordate de Guvern în 2010, de la şapte miliarde lei, la 12 miliarde lei.

De asemenea, ARB, AOAR şi ANEIR au convenit că este important pentru mediul de afaceri, pentru sectorul bancar şi pentru societate, continuarea identificării de măsuri ce pot fi întreprinse de Guvern, Ministerul Finanţelor Publice, bănci comerciale şi companii, astfel încât, în conjunctura economică sensibilă în care are loc revenirea unor economii puternice din Uniunea Europeană, România să-si valorifice potenţialul de reluare a creşterii economice. Cele 3 asociaţii vor continua să identifice măsuri pentru îmbunătăţirea mediul de afaceri.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.