Autorităţile locale vor beneficia de garanţii de stat pentru co-finanţarea proiectelor europene

0

Autorităţile locale vor beneficia de garanţii de stat pentru co-finanţarea proiectelor derulate prin fonduri europene, după ce Guvernul a adoptat miercuri (17 februarie 2010) o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens.

Potrivit prim-ministrului Emil Boc, actul normativ se adresează domeniilor infrastructurii energetice, de apă şi canalizare, managementului deşeurilor, educaţiei, cercetării, infrastructurii sociale. Beneficiarii acestui program vor fi unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile de învăţământ superior de drept public acreditate din domeniul cercetării şi alte instituţii.

Potrivit ministrului Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, plafonul de garanţii este de 2,6 miliarde de lei şi sunt incluse trei tipuri mari de beneficiari, respectiv autorităţile publice locale, acele asocieri realizate în scopul implementării proiectelor legate de infrastructura de apă şi universităţile sau unităţile de cercetare. „Această garanţie se dă pentru cofinanţarea acestor proiecte. Fondul de garanţii agreat cu FMI şi CE se referă la perioada 2009/2010, adică până la sfârşitul anului 2010”, a adăugat Vlădescu.

În ceea ce priveşte selecţia proiectelor, ministrul Finanţelor a afirmat că se va face de fiecare autoritate de management. „Aplicanţii care au fost declaraţi câştigători merg la Fondul de Garantare unde cer o garanţie cu care vor merge în sistemul bancar pentru procurarea prefinanţării”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.