Fraude fiscale: Avalanşă de autodenunţuri în Germania

0

Aproape 600 de persoane care au fraudat fiscul s-au autodenunţat în ultimele 10 zile în Baden-Wurtemberg (sud-vestul Germaniei), a anunţat miercuri (17 februarie 2010) ministrul de finanţe al acestui land, informează AFP.

În această regiune prosperă, în care se găsesc oraşele Stuttgart şi Karlsruhe, 566 persoane care au omis să-şi plătească impozitele pentru aproximativ 85 milioane de euro venituri din investiţii şi dobânzi, s-au autodenunţat între 5 şi 16 februarie, potrivit ministrului Willi Stachele. Presa germană anunţase deja un val de autodenunţuri în unele regiuni ale ţării, de exemplu în Bavaria (sud), cu peste 300, sau Berlin şi Hamburg.

La începutul lunii februarie, guvernul a aprobat cumpărarea de către landul Renania-de-Nord-Westfalia (vest) a unui CD din Elveţia care cuprindea în jur de 1.500 de nume, datele fiind sustrase şi oferite de un informator pentru suma de 2,5 milioane de euro, potrivit presei.
Executivul a recomandat atunci celor care fraudaseră fiscul să se autodenunţe, înainte ca autoritatea fiscală să dea curs informaţiilor. Autodenunţul presupune ca cei implicaţi să-şi plătească datoriile, fără a mai fi suspuşi urmăririi judiciare.

Între timp, a apărut o altă listă cu persoane care au fraudat fiscul, oferită de această dată landului Baden-Wurtemberg. Potrivit presei, ea ar conţine 1.800 nume de contribuabili cu domiciliul în întreaga Germanie. Guvernul landului analizează posibilitatea cumpărării acestor informaţii.
Conservatorul Willi Stachele a lăsat să se înţeleagă miercuri că ar dori să le cumpere. Însă partenerii liberali ai partidului său din guvernul regional se opun ferm cumpărării de date furate. Potrivit presei, până la sfârşitul săptămânii va fi luată o decizie în această privinţă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.