Telefonia mobilă: 5 miliarde de clienţi în 2010

0 9

Datorită mai ales exploziei pieţei din ţările emergente, telefonia mobilă ar urma să aibă anul acesta 5 miliarde de clienţi în toată lumea, faţă de cei 4,6 miliarde în 2009, potrivit unui studiu publicat luni de Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (ITU) şi preluat de publicaţia franceză 20minutes.

Publicat cu ocazia Congresului mondial de telefonie mobilă, care s-a deschis luni la Barcelona (Spania), raportul prevede o creştere de 8,7% pentru acest an. ‘Chiar în contextul crizei economice, n-am constatat nicio scădere a cererii de servicii telecom’, a arătat într-un comunicat Hamadoun Toure, secretar general al ITU.
‘Sunt convins că serviciile de telefonie mobilă vor continua să crească în 2010, pentru că tot mai mulţi oameni vor folosi telefonia mobilă pentru a se conecta la Internet’, a adăugat el. Studiul prevede astfel că serviciile de Internet mobil ar putea depăşi un miliard de clienţi, în 2010, faţă de 600 milioane, în 2009.

Deşi numărul de clienţi creşte, vânzările de telefoane au scăzut în 2009, potrivit unui alt studiu, publicat de institutul GfK. Pe o piaţă în scădere cu 3,8%, atingând 1,16 miliarde de unităţi, Europa de Est (-20%) şi America de Sud (-11,5%) sunt regiunile cele mai afectate.
Piaţa franceză trece cu bine prin această perioadă, cu o creştere slabă (+0,4%), atingând 23,6 milioane de unităţi. Dacă vânzările de telefoane clasice au scăzut cu 8%, cele de smartphone s-au dublat, atingând 3,6 milioane de unităţi.

Cea mai importantă piaţă din Europa rămâne cea britanică, cu 33,9 milioane de celulare vândute (-2,2%), urmată de piaţa germană (25,9 milioane, -15%) şi cea italiană (25,1 milioane, +11%).
Cifrele ar urma să crească în acest an. ‘Dacă tendinţa din ultimul trimestru din 2009 continuă, anul 2010 ar trebui să marcheze o relansare a creşterii cu 2-3%, adică 1,18-1,19 miliarde de telefoane’, apreciază într-un comunicat analistul Sebastien de Rosbo.

Această relansare, ‘datorată în principal unei pieţe asiatice foarte dinamice’, va permite continuarea tendinţei din ultimii cinci ani, când vânzarea celularelor a crescut cu 48% ca volum.
Potrivit ITU, creşterea numărului de clienţi ai telefoniei mobile va fi stimulată, în ţările dezvoltate, de apariţia unor telefoane tot mai sofisticate, precum iPhone de la Apple. În ţările în curs de dezvoltare, piaţa ar urma să înregistreze o creştere puternică, datorită exploziei serviciilor furnizate pe telefonul mobil, cum ar fi cele de sănătate şi bancare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.