Toyota ia noi măsuri, după rechemările în masă a autovehiculelor la service

0

Directorul general al companiei Toyota a anunţat miercuri (17 februarie 2010) o serie de decizii menite să asigure o calitate sporită maşinilor realizate de producător şi să calmeze clienţii îngrijoraţi de rechemările în service a aproape nouă milioane de vehicule din lumea întreagă, transmite AFP.

Patronul grupului Toyota, Akio Toyoda, care va susţine o nouă conferinţă de presă în câteva zile, a declarat că nu se va duce personal la audiţia de pe 24 februarie de la Camera reprezentanţilor din Statele Unite, subliniind că nu are intenţia de a fugi de responsabilităţi. „Preşedintele filialei nord-americane a grupului Toyota, Yoshimi Inaba, va fi cel care se va prezenta în faţa parlamentarilor pentru a răspunde problemelor presante, deoarece este la curent cu toate detaliile acestei probleme”, a spus Akio Toyoda.

Totuşi, Akio Toyoda are în vedere să meargă în Statele Unite la începutul lui martie. Grupul Toyota va angaja un responsabil cu calitatea în principalele zone geografice, pentru ca întreprinderea să devină mai atentă la remarcile clienţilor. Grupul doreşte să răspundă mai repede observaţiilor consumatorilor şi să le traducă prin acte concrete.

„Vrem să fim capabili să putem face o inspecţie la faţa locului pentru fiecare incident sau bănuială privind disfuncţiunile’, a asigurat grupul, a cărui reputaţie a suferit foarte mult în ultimele luni. În plus, se va organiza şi un comitet de control al calităţii la nivel mondial, ce va fi condus de Akio Toyoda, şi va fi controlat de experţi independenţi.

De asemenea, grupul a declarat că va face modificări tehnice. El va dota toate noile modele cu un sistem care va opri motorul atunci când pedalele de frână şi acceleratorul vor fi apăsate simultan. Grupul doreşte să evite creşterea vitezei, deseori neintenţionată, aflată la originea mai multor accidente mortale în Statele Unite.
Toyota a luat toate aceste măsuri ca urmare a viciilor la pedalele acceleratorului, înregistrate la mai multe tipuri de vehicule.

De asemenea, grupul a deplâns mai multe cazuri privind „comportamentul straniu” al sistemului de frânare a recentelor generaţii de maşini hibride, Prius, Sai şi Lexus HS250h, o lovitură grea pentru aceste modele. Totuşi, reprezentanţii grupului şi-au exprimat încrederea în aceste vehicule mai puţin poluante, asigurând că ele vor rămâne la baza strategiei viitoare.

Grupul este hotărât să ofere mai multă transparenţă în cazul eventualelor probleme care vor apărea la vehicule. Conducătorii grupului au anunţat şi o anchetă internă cu privire la o posibilă defecţiune la direcţia asistată a modelului Corolla. Având în vedere îngrijorarea clienţilor, Toyota este nevoită să aplice una din regulile sale cheie: să nu producă mai mult decât doreşte piaţa.

„Ne-am suspendat vânzările, deci vom ajusta volumul producţiei. Filosofia noastră este să producem cât putem vinde şi să vindem consumatorilor ceea ce au nevoie’, a declarat Akio Toyoda. Grupul Toyota a anunţat, marţi, că va reduce activitatea la uzinele de asamblare din Statele Unite şi Europa.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.