Aerostar SA din Bacău a avut, în 2009, un profit de 10 milioane de lei

Firma Aerostar SA Bacau, profilată pe producţie şi mentenanţă în industria aviatică, a raportat pieţei de capital rezultate financiare anuale preliminare pozitive pentru anul 2009.

În condiţiile crizei care a marcat anul trecut economia multor ţări, societatea comercială băcăuană a avut, totuşi, venituri totale de aproape 166 de milioane de lei, faţă de 168 de milioane de lei în anul 2008, şi cheltuieli totale de aproape 153 de milioane de lei, în comparaţie cu peste 157 de milioane de lei înregistrate în anul precedent.
Astfel, rezultatul net (profitul societăţii) a fost de peste 10,2 milioane de lei, cu aproape un milion de lei mai mare faţă rezultatul consemnat la acest indicator în 2008.

Impozitul pe profit a fost, însă, în anul 2009, de două ori mai mare decât în 2008, adică de aproape 3,2 milioane de lei, faţă de numai 1,6 milioane. „Rezultatele financiare preliminare prezentate sunt neauditate, fiind elaborate însă în conformitate cu prevederile Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Uniunii Europene”, a precizat vicepreşedintele Consiliului de Administraţie şi directorul financiar al Aerostar, Doru Damaschin, precizând că le comunică ”sub rezerva unor ajustări care pot apărea prin armonizarea cu opinia auditorului financiar al companiei”.

Citeste si:  EURISKO SRL - notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă

Între motivele rezultatelor bune înregistrate de Aerostar Bacău, Grigore Filip, preşedinte-director general al firmei, a menţionat reconversia, pe bază de programe elaborate de mai mulţi ani a unei importante părţi din producţia destinată armatei către cea civilă, diversificarea ofertei către export şi creşterea volumului acestui indicator în totalul producţiei, sporirea profesionalismului şi responsabilităţii personalului.
Grigore Filip a ţinut însă să precizeze faptul că planurile conducerii au fost mai mari pentru 2009, dar ”în condiţiile crizei care a marcat activitatea şi în domeniul aviaţiei, rezultatele înregistrate sunt un bun start pentru 2010, când se aşteaptă, pe plan internaţional, o revigorare a acestui domeniu de activitate”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner