China are un plan, America nu

1

În condiţiile în care America a risipit banii împrumutaţi de la chinezi, în loc să critice politica monetară chineză, preşedintele Barack Obama ar trebui să recunoască aptitudinile financiare ale noii puteri mondiale şi să tragă nişte învăţăminte utile, comentează Der Spiegel.

Oricine ştie cât de important este să ai prieteni, însă în politică este la fel de important să ai şi duşmani, solidarizarea contra unui adversar comun putând fi mai mult decât utilă. Aşadar ar putea să nu fie o surpriză faptul că atât de criticatul preşedinte american Barack Obama continuă acolo unde a sfârşit predecesorul său şi anume se plânge de chinezi.

Obama afirma recent că politica monetară a Chinei aduce atingere pieţei americane a locurilor de muncă. Acest lucru provoacă rezonanţă printre americani şi este chiar adevărat, însă nu schimbă nimic. SUA sunt cel mai mare datornic mondial iar din acest punct de vedere nu se află în cea mai potrivită poziţie să-şi impună voinţa vizavi de China.

Din fiecare dolar pe care Obama vrea să-l cheltuiască în 2010, peste 30 de cenţi sunt împrumutaţi iar o mare parte din împrumut vine din China. Pentru SUA ar putea fi mai inteligent să termine cu reproşurile şi să înveţe în schimb de la chinezi. Comparată cu a americanilor, situaţia financiară a chinezilor este mai mult decât roză iar politica lor monetară este una supersofisticată.

Chinezii nu împrumută ci economisesc şi o fac cu o dăruire asemănătoare aceleia cu care americanii cheltuiesc. Un chinez obişnuit îşi pune 40 la sută din salariu într-un cont din bancă, în timp ce un american obşinuit economiseşte cel mult trei procente. Banca Populară a Chinei a acumulat peste două trilioane de dolari rezerve valutare, în timp ce America are o mică rezervă în dolari şi un deficit bugetar de mărimea XXL, cifrat actualmente la ceva mai puţin de 14 trilioane dolari.

China pune încet stavilă politicii monetare expansioniste, care a ajutat la stabilizarea sistemului monetar fragil în perioada crizei financiare. Guvernul a crescut ratele dobânzii şi a obligat băncile comerciale private să menţină rezerve mai mari, retrăgând totodată lichidităţile injectate pe piaţă. Zilele banilor ieftini sunt pe sfârşite.
America nu se poate încă decide să pună capăt politicii sale anticriză finanţate prin datorie. Rezerva Federală încă acordă împrumuturi la dobânzi aproape de zero, cheltuind miliarde de dolari pentru a sprijini piaţa imobiliară.

Este o încercare de a cumpăra acum redresarea şi a plăti mai târziu pentru ea. Pe plan internaţional, oficialii responsabili pentru politica monetară a Chinei sunt donatori şi nu receptori. Ei încep să emită obligaţiuni guvernamentale în afară, chiar dacă ţara nu are nevoie să împrumute bani. Multe state, printre care Brazilia, India sau Rusia, se bucură însă să aibă o alternativă la piaţa americană de obligaţiuni.

Ele cumpără obligaţiuni chinezeşti iar chinezii folosesc banii aceştia pentru a cumpăra obligaţiuni ruseşti, indiene şi braziliene. Acest lucru a creat un circuit monetar paralel cu dolarul, ceea ce nu va înlocui dolarul ca valută globală în viitorul apropiat, însă va ajuta la pregătirea terenului pentru înlocuirea acestuia. Xiao Gang, preşedinte al boardului de directori de la Bank of China, afirma vara trecută că a venit vremea pentru internaţionalizarea yuanului.

În schimb, America este autoabsorbită cu politica sa monetară, ignorând avertismentele referitoare la creşterea inflaţiei şi la o nouă bulă a preţurilor activelor, iar făcând aceasta se izolează pe sine, inclusiv faţă de europeni. China şi-a asigurat pe tăcute participaţii la practic toate băncile de dezvoltare regională din lume.
La fel ca o mini-Bancă Mondială, China a ajutat la susţinerea unor ţări cu probleme financiare din America Latină, Africa şi Asia, majorându-şi de asemenea participaţia la FMI cu 50 de miliarde de dolari. Experţii monetari chinezi şi nu soldaţii chinezi au impulsionat expansiunea naţională, tăcut şi eficient.

Afacerea cu petrolul reprezintă fundamentul hegemoniei dolarului. Statele producătoare de petrol derulează în valuta americană afaceri anuale în valoare de circa 2,2 trilioane de dolari. Larry Summers, consilier economic principal al lui Obama, compara odată dolarul cu limba engleză în ce priveşte importanţa sa pentru comerţul internaţional.
China, un mare consumator de petrol, discută deja mijloace de plată alternative cu furnizorii săi, dorind să plătească în yuani. Statele producătoare de petrol nu vor putea folosi această valută la nivel global dar ar putea face achiziţii în China.

Acest lucru ar fi, prin opoziţie, comparabil cu învăţarea chinezei mandarin. China minimalizează dolarul pentru a-şi satisface propriile sale interese. Dacă dolarul se depreciază faţă de euro şi yen, yuanul se depreciază şi el, dat fiind că moneda naţională chineză este fixată la dolar. Declinul yuanului ajută însă la majorarea exporturilor chinezeşti către Europa şi alte părţi din Asia.

China vinde actualmente considerabil mai multe bunuri în Europa decât în America. Rareori s-a întâmplat ca un guvern să folosească într-un mod atât de calculat instrumentele de politică monetară naţională. China continuă să crească şi toţi suntem perplecşi. Manualele de economie nu şi¬au imaginat vreodată o economie planificată condusă aşa de inteligent.

Lumea economiilor planificate este una complet paralizată şi denaturată artificial, o pseudo-ordine incapabilă de reacţie’, spunea fostul cancelar german şi ministru al economiei, Ludwig Erhard, artizanul miracolului economic german. Dacă el ar mai trăi azi cu siguranţă şi-ar schimba părerea la vederea succeselor din Asia. Acest lucru se întâmplă pentru că RP Chineză are un plan iar America se pare cu nu are aşa ceva.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. dan86 spune

    Chinezii or sa ne manance pe toti!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.