CNPR nu e de acord cu programul „Prima casă” pentru vechile case ANL

0

Confederaţia Naţională a Patronatului Român (CNPR) este surprinsă de Hotărârea Guvernului prin care se autorizează vânzarea în cadrul programului ‘Prima casă’ a circa 20.000 de locuinţe din fondul de locuinţe administrat de ANL, precizează un comunicat de presă.

CNPR apreciază aceasta măsură, care a fost concepută şi promovată la nivelul UE ca şi în România, drept o măsură anticriză, menită să stimuleze industria construcţiilor şi a materialelor de construcţii, ca o măsură de dumping şi distorsionare gravă a pieţei construcţiilor.
‘Considerăm că este necesară intervenţia Consiliului Concurenţei, intervenţia dură a statului pe o piaţă aflată şi aşa în dificultate reprezentând utilizarea unei poziţii dominante a ANL, aflată în competiţie ‘liberă’ cu ceilalţi constructori.

Credem că este necesară şi intervenţia Curţii de Conturi, care ar trebui să verifice baza legală a preţurilor de vânzare a locuinţelor ANL, preţuri ce conduc la pierderi financiare bugetului de stat, se afirmă în Comunicat.
CNPR consideră că locuinţele ANL trebuie să rămână disponibile pentru a asigura oportunităţi şi sprijin în creşterea mobilităţii forţei de muncă în România, domeniu în care până în prezent nu au fost iniţiate niciun fel de măsuri de ordin legislativ sau logistic.

CNPR susţine ferm programul construcţiei de locuinţe în mediul rural pentru specialişti, propunând Guvernului să ofere garanţii de stat pentru un împrumut făcut de Ministerul Dezvoltării Locale de la băncile comerciale, împrumut destinat exclusiv realizării acestui obiectiv. Oamenii de afaceri spun că o astfel de acţiune este susţinută de cele şapte miliarde lei, plafon de garanţii luate în calculul deficitului bugetar pe 2009 (în 2010 plafonul a fost crescut la 12 miliarde lei, cu acceptul Comisiei Europene şi a Fondului monetar Internaţional).

Confederaţia cere Guvernului să pună în discuţie publică un complex de măsuri vizând relansarea economică, toate măsurile adoptate până în prezent generând doar incertitudine, închideri de firme sau restrângeri de activităţi.
În următoarea şedinţă de Guvern va intra spre aprobare modificarea Legii 152 de funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, care va permite ca locuinţele construite de ANL să poată fi cumpărate la un an de la închirere, în loc de trei în prezent, şi poate fi accesat şi programul ‘Prima Casă’.

În cazul în care se optează pentru programul ‘Prima Casă’, avansul ce va trebui plătit de cumpărător va fi de circa 1.000 euro pentru o garsonieră, al cărei preţ total a fost estimat la 19.140 euro, de 1.300 euro pentru un apartament cu două camere (26.950 euro preţ total) şi 1.800 euro pentru unul cu trei camere (36.014 euro preţul apartamentului).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.