Italia: Imigranţi sau rezidenţi străini?

0

La 1 martie, străinii din Italia organizează o grevă de 24 de ore pentru a-şi sublinia rolul pe care îl joacă în cadrul societăţii italiene şi pentru a protesta împotriva recentelor episoade de rasism şi de discriminare.

Inspiraţi de un protest similar care va avea loc în Franţa, în aceeaşi zi, evenimentul este coordonat de către o reţea de asociaţii locale şi se bucură de sprijinul unor reţele de socializare cum ar fi Facebook. La începutul lunii februarie, grupul ‘Primo marzo 2010 sciopero degli stranieri’ (1 Martie 2010 greva străinilor) avea deja 45.000 membri, notează într-un editorial revista ‘Wanted in Rome’.

În prezent, există o dezbatere intensă în Italia despre cum să fie integraţi străinii care trăiesc şi muncesc în această ţară, iar limbajul folosit pentru a limita dezbaterea este important. Mulţi străini sunt numiţi ‘imigranti’, un termen folosit adesea peiorativ pentru a vorbi de cei care trăiesc la marginea societăţii, fac munca de jos şi se găsesc în centrul unui conflict social de felul celui care a condus la proteste rasiale, la Rosarno, în Calabria, în luna ianuarie.

Pe de altă parte, termenul de ‘straniero residente’ – rezident străin – cu o conotaţie pozitivă şi referindu-se la cineva care joacă un rol activ în viaţa societăţii, este rar folosit. Ce face însă o persoană să fie mai degrabă unul decât altul? Răspunsul pare să depindă adesea de ţara de origine şi de culoarea pielii, potrivit publicaţiei.

Cititorii din SUA, Canada sau Australia, dar şi cei din Europa Occidentală s-au considerat probabil întotdeauna – şi au fost şi trataţi – drept rezidenţi străini şi simt probabil că majoritatea problemelor legate de imigraţie nu li se aplică. Ce putem spune însă despre cei consideraţi ‘imigranţi’?

Despre îngrijitorii din România, care sunt de fapt membri ai Uniunii Europene? Despre muncitorii sau despre micii întreprinzători din Ghana? Despre egiptenii care fac pizza sau despre vânzătorii din China? Toţi trăiesc în Italia de ani buni, şi-au făcut o viaţă aici şi au familii. De ce este nevoie pentru ca şi aceşti oameni să fie numiţi ‘rezidenţi străini’?

Răspunsul este că factorii care au dus la migraţie în cazul celor două categorii sunt adesea foarte diferiţi şi de aici şi termenii care se referă la ei diferă. Pentru cei care trec drept ‘rezidenţi străini’, motivul emigrării în Italia este adesea unul sentimental sau profesional: chemarea unei relaţii sociale, un post în străinătate sau dorinţa de a exploata o nouă cultură sau ţară.

Pentru cei denumiţi ‘imigranţi’, motivul emigrării este de obicei doar economic: nevoia de a-şi asigura un viitor mai bun pentru ei şi pentru familia de acasă, pentru ca eventual într-o zi să se întoarcă în ţara de origine. Rezultatul final este însă adesea acelaşi. În timp, cei care vin în Italia ca ‘imigranţi’ îşi aduc contribuţiile la viaţa politică, economică şi socială a ţării.

În plus, ei se căsătoresc cu italieni (în 2007 au fost celebrate 23.560 de mariaje mixte, reprezentând 10% din numărul total de căsătorii, potrivit raportului privind imigraţia Caritas/Migrantes ) şi cumpără proprietăţi în Italia. De asemenea, ei muncesc, îşi plătesc impozitele şi îşi trimit copiii la şcolile italiene.

Pe scurt, ei devin rezidenţi străini în totalitate cu excepţia numelui care li se aplică. Însă integrarea presupune şi ca ţara gazdă, Italia, să recunoască anumite drepturi, pe care în prezent ea le neagă unora dintre cei ce imigrează. De ani de zile, politicienii italieni de stânga insistă ca rezidenţilor străini din afara spaţiului comunitar să li se dea dreptul de a vota la alegerile locale, aşa cum se întâmplă în cazul rezidenţilor străini proveniţi din rândul statelor membre ale UE.

Recent, Gianfranco Fini, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi co-fondator al partidului de dreapta Poporul Libertăţii (PdL), a preluat acest apel. Există totodată o propunere legislativă pe masa parlamentului de a reduce de la 10 la 5 ani perioada după care rezidenţii din afara spaţiului comunitar pot aplica pentru cetăţenia italiană şi de a oferi cetăţenie italiană din naştere copiilor din părinţi străini care au stat pe teritoriul Italiei cel puţin 5 ani.

Aceeaşi propunere legislativă prevede reducerea numărului de ani, de la patru la trei ani, înainte ca cetăţenii din spaţiul UE să aplice pentru cetăţenia italiană. La 31 decembrie 2008, Italia avea 3.891.295 de rezidenţi străini stabiliţi legal, reprezentând 6,5% din populaţie, potrivit raportului privind imigraţia realizat de Caritas/Migrantes, pe baza datelor oferite de agenţia naţională de statistică ISTAT.

Acelaşi raport indica că în Italia trăiesc 438.000 de rezidenţi străini, tot legal, dar care nu s-au înregistrat ca rezidenţi. Cea mai importantă comunitate de rezidenţi străini din Italia este cea a românilor, cu 796,477 de persoane, reprezentând 20,5% din totalul imigranţilor, urmată de cea albaneză, cu 441,396 de persoane, reprezentând 11,3% din total şi de marocani, cu 403.592 persoane, reprezentând 10,4% din totalul de rezidenţi străini.

Cea mai numeroasă comunitate de occidentali din Italia este cea germană (41.476 de persoane, reprezentând 1,1%), urmată de cea franceză (32.079 de persoane, reprezentând 0,8%) şi de cea britanică (28.174 persoane reprezentând 0,7%). De asemenea, în Italia trăiesc 15.324 de rezidenţi din SUA, reprezentând 0,4%.

În anul şcolar 2008/2009, numărul de studenţi străini era de 628,937, reprezentând 7% din numărul total de înscrişi; dintre străinii care merg la şcoală în Italia doar 37% erau născuţi pe teritoriul italian. În 2008, 39.484 de străini au obţinut cetăţenia italiană, în 40% din cazuri cetăţenia fiind obţinută ca urmare a anilor petrecuţi în Italia mai degrabă decât prin căsătorie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.