Republica Moldova îşi reglează conturile cu comuniştii

0

Autorităţile moldovene manifestă un serios interes pentru veniturile fostului preşedinte al ţării, liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin.

Centrul de Combatere a Infracţiunilor Economice şi Corupţiei din Republica Moldova intenţionează să clarifice din ce mijloace fiul lui Voronin, Oleg, îşi permite să cheltuie în medie câte 500.000 de euro pe lună.
De altfel, subiect al scandalului ar putea deveni însuşi fostul preşedinte: noua putere de la Chişinău a deconspirat recent corespondenţa acestuia cu ex-premierul Vasile Tarlev, în care respectivul îi ‘dezvăluie’ firme comerciale capabile să acorde ‘sponsorizare’.

Este puţin probabil ca valul de dezvăluiri să îmbunătăţească imaginea Partidului Comuniştilor, care speră să revină la putere, notează cotidianul rus Kommersant.
Potrivit informaţiilor ziarului rus, în dimineaţa zilei de 16 februarie, Oleg Voronin, a cărui avere este estimată la colosala cifră de 1 miliard de dolari, a fost aşteptat în zadar la Centrul Anticorupţie, pentru a da explicaţii.
După cum a declarat purtătoarea de cuvânt al Centrului, Angela Starinschi, Voronin jr. a sunat ulterior pentru a anunţa că se află în afara ţării şi se va prezenta în faţa autorităţii ‘imediat ce se va întoarce’ în Republica Moldova.

Această anchetare eşuată a lui Oleg Voronin a devenit ştirea principală în mass-media din Republica Moldova. Presa locală a scris de nenumărate ori despre conturile cu multe zerouri pe care Oleg Voronin le deţine în ţară şi străinătate, dând de înţeles că succesele acestuia în afaceri au legătură directă cu înalta funcţie pe care a deţinut-o tatăl său.
De altfel, tocmai un asemenea articol se află la baza demersurilor Centrului Anticorupţie: la începutul anului, ziarul Timpul dezvăluia că fiul fostului preşedinte cheltuise între 22 ianuarie 2008 şi 29 mai 2009 peste 8 milioane de dolari.

Analizând extrasele de cont, ancheta a stabilit că Oleg Voronin cheltuise aceşti bani pentru mărfuri şi servicii în special în afara Republicii Moldova şi a decis să clarifice din ce venituri era asigurată această ‘dare de mână’ a lui Voronin jr.
Potrivit Angelei Starinschi, anchetarea lui Oleg Voronin constituie ‘o procedură obişnuită, în cadrul căruia se va clarifica provenienţa banilor şi natura veniturilor sus-menţionate’. De asemenea, autorităţile anticorupţie intenţionează să afle dacă nu cumva veniturile lui Oleg Voronin au origini criminale.

Deocamdată, a subliniat Angela Starinschi, declaraţia dată de Oleg Voronin la autorităţile fiscale conţine neconcordanţe flagrante între sumele pe care fiul ex-preşedintelui moldovean le-a declarat ca fiind profit de la firmele şi întreprinderile pe care le deţine şi cheltuielile sale finale.
Deocamdată nu se cunoaşte data exactă când Oleg Voronin ‘va binevoi’ să se prezinte la Centrul Anticorupţie, însă surse apropiate lui Voronin jr. au declarat pentru Kommersant că acesta planifică să se întoarcă în ţară într-o săptămână şi se va prezenta neapărat în faţa departamentului anticorupţie, ‘pentru a pune capăt speculaţiilor privind caracterul ilegal al averii sale’.

Între timp, în Republica Moldova ia amploare un alt scandal legat de numele Voronin, continuă ziarul rus, referindu-se la schimbul de mesaje dintre fostul preşedinte şi fostul premier. În această ‘corespondenţă’, Vladimir Voronin şi Vasile Tarlev discutau cu ce firme ar trebui stabilite contacte în vederea unor sponsorizări în valoare de zeci şi sute de mii de euro.

Scrisorile lui Tarlev, la care este alăturată lista de firme, au fost publicate pe site-ul www.secret.gov.md, creat la iniţiativa actualului premier Vlad Filat. ‘Pe acest site vor fi publicate documente care au fost nemotivat secretizate’, explică secretarul de presă al premierului, Igor Volniţchi. ‘Nu acuzăm şi nu îndreptăţim pe nimeni, ci doar aducem la cunoştinţa opiniei publice deciziile fostei puteri.
Dacă acestea presupun sau nu infracţiuni, să se pronunţe organele competente’, a subliniat Volniţchi. În final, Kommersant notează că numeroasele scandaluri legate de numele lui Voronin vor şifona în mod clar imaginea Partidului Comuniştilor, care a proclamat recent ‘mobilizarea pentru lupta cu actualul regim liberal-democrať.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.