Valoarea punctului de pensie va creşte cu 4,8% în 2011

0

Valoarea punctului de pensie va creşte cu 4,8 la sută în 2011, a estimat joi (18 februarie 2010) ministrul Muncii, Mihai Şeitan, într-o conferinţă de presă. Acesta a precizat că proiectul noii legi a pensiilor publice, care va intra în dezbaterea Senatului săptămâna viitoare şi ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2011, introduce o nouă modalitate de calcul a punctului de pensie.

„După noul sistem, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100 la sută din rata inflaţiei anului care a trecut, plus 50 la sută din creşterea reală a salariului mediu brut din acelaşi an. Astfel, dacă luăm ca exemplu chiar primul an de aplicare a legii, înseamnă că la inflaţia prognozată de BNR (3,5-4 la sută) se adaugă jumătate din creşterea reală de 1,6 la sută a salariului mediu brut pe economie, deci 0,8 la sută.

Înseamnă că, în 2011, indexarea punctului de pensie, în ipoteza prognozată oficial, va fi de cel mult 4,8 la sută’, a explicat Şeitan. Şeful de la Muncă a subliniat că noua modalitate de calcul, care ţine cont de inflaţie şi de salariul mediu brut, va fi aplicată doar zece ani. După aceea, ponderea salariul mediu brut în formula de calcul a punctului de pensie se va diminua cu cinci la sută în fiecare an.

Deci, de la 50 la sută o să scadă la 45 la sută, apoi la 40 la sută şi aşa mai departe pentru ca, începând cu anul 2030, să se facă o indexare doar cu inflaţia. Potrivit lui Şeitan, „modalitatea de a menţine valoarea punctului de pensie la 45 la sută din salariul mediu brut pe economie a fost reglementată printr-o lege din 2001, care a fost amânată până în 2011, dar aplicată timp de două luni în 2008, înaintea unei campanii electorale, dar după aceea niciun guvern nu a mai putut să susţină un asemenea nivel’.

„Şi momentul acesta a contribuit la actualul deficit enorm al sistemului public de pensii, care trebuie acoperit de la bugetul de stat: 1,5 miliarde de euro anul trecut şi 1,7 miliarde de euro anul acesta. Analizele şi prognozele privind evoluţia în perioada 2011 – 2015 – 2020 au arătat că, dacă menţinem acelaşi sistem, fără modificări, acest deficit va reprezenta circa şase la sută din Produsul Intern Brut.

Este inadmisibil şi imposibil de susţinut financiar‘, a conchis ministrul Muncii. În prezent, valoarea punctului de pensie a ajuns să reprezinte 39,9 la sută din salariul mediu brut pe economie. Majorarea până la nivelul de 45 la sută ar fi necesitat, în 2010, un efort bugetar de un miliard de euro, peste cele 1,7 miliarde de euro deja alocate de stat pentru susţinerea sistemului de pensii publice.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.