Euro-integrarea, o poveste asemănătoare celor ale fraţilor Grimm

0

În această săptămână, povestea care a ţinut capul de afiş a fost cea privind moneda unică europeană euro şi întrebarea dacă aceasta poate fi salvată de rudele sale din zona euro.

Povestea sună după cum urmează: euro a avut un defect de naştere; asemenea ursitoarelor rele care stau la naştere în jurul leagănului unei prinţese, fondatorii euro au binecuvântat o uniune monetară care conţinea deja seminţele propriei sale prăbuşiri; în primii săi 11 ani de viaţă, euro a crescut şi a câştigat admiratori. Acum însă, blestemul a lovit, iar pieţele atacă Grecia, cel mai slab membru al eurozonei, notează într-o analiză publicaţia britanică The Economist.

Optimiştii aud bătaia din aripi a ursitoarelor bune. La summitul din 11 februarie, liderii din UE s-au angajat să acţioneze ‘determinat şi coordonat’ pentru a păstra euro, iar oficialii francezi de rang înalt au fost încântaţi să audă cum cancelarul german Angela Merkel, a declarat după summit, stând alături de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, că UE are nevoie de o ‘guvernare economică’ europeană, o idee tabu în Germania nu cu mult timp în urmă.

De fapt, liderii UE au spus prea puţine despre cum vor fi trimişi aceşti bani către Grecia şi foarte mult despre cum Grecia trebuie să adopte un pachet de măsuri de austeritate şi să trimită lună de lună rapoarte despre starea finanţelor sale la eurocraţi şi la Fondul Monetar Internaţional. Această turnură de datorează Angelei Merkel, care ştie că votanţii săi se opun unui ajutor acordat Greciei.

Cu toate acestea, susţin euro-optimiştii, supravegherea Greciei va marca un nivel ‘fără precedent’ de implicare în suveranitatea fiscală a unui stat membru al UE. O salvare pentru Grecia, susţin unii, ar stabili un al doilea precedent: transferuri fiscale pentru a păstra uniunea monetară. Pe scurt, o criză atrage după sine un impuls în direcţia unei mai puternice integrări europene.

Pe de altă parte, pesimiştii cred că blestemul rămâne valabil. În Marea Britanie, jurnaliştii eurosceptici au scris despre iminenta prăbuşire a euro, în timp ce în SUA, laureaţi ai premiului Nobel, cum este Paul Krugman, au susţinut că euro rămâne afectat de blestemul aroganţei elitelor europene care au creat o monedă unică înainte ca UE să fie gata să facă singurul pas care l-ar fi putut face o astfel de monedă să funcţioneze: o integrare politică mai profundă.

Şi cu toate acestea, şi optimiştii şi pesimiştii fac aceeaşi greşeală de a judeca prea ordonat. Adevăratul defect din naştere al monedeei europene este că ţările care au făcut ca proiectul său să meargă mai departe – în particular Germania şi Franţa – au avut scopuri extrem de diferite.
Pentru a simplificą Germania s-a gândit că renunţă la marca germană în schimbul unei eventuale uniuni politice şi a creării unei Bănci Centrale Europene asemănătoare Bundesbank, un aprig organism de monitorizare independent a cărei principală sarcină să fie combaterea inflaţiei (o misiune sacră într-o ţară unde hiperinflaţia i-a adus la putere pe nazişti).

Preşedintele francez din acea vreme, François Mitterrand, şi-a dorit altceva. El vorbea despre o ‘guvernare economică europeană’ încă de la începutul anilor ’90, referindu-se la ceva care semăna foarte mult cu o guvernare economică franceză, doar că la o scară europeană, în care ‘tehnocraţii’ de la o bancă centrală europeană ar fi fost ‘contrabalansaţi’ de politicieni aleşi.

Şi în prezent, Franţa şi Germania se află în dispută. Declaraţia vagă făcută la summit de liderii UE a dus la un pariu din care pieţele se vor retrage fără să li se fi spus precis cum va ajuta UE Grecia. Pentru a fi duri: Merkel şi Sarkozy pot vorbi amândoi despre o ‘guvernare economică europeană’ tocmai pentru că aceste cuvinte şi-au pierdut o mare parte din înţeles. Zelul german pentru o uniune politică s-a redus sustanţial.

Atunci când politicienii germani de azi vorbesc despre armonizarea zonei euro, prin aceasta ei înţeleg extinderea rigorii fiscale la toţi membri ei. Ca de obicei, politicienii francezi doresc un intervenţionism mai pronunţat, iar prin ‘armonizare’ înţeleg abolirea instrumentelor economice în alte state UE, cum ar fi scăderea impozitelor şi legi mai slabe prinvind munca, care pot submina intervenţia în economia franceză.

Ce urmează? Este adevărat, Grecia a fost ameninţată cu un amestec profund în finanţele sale, însă este un caz izolat. Dacă Grecia este susţinută financiar, acesta va fi, de asemenea, un proiect ad-hoc. Cum va putea fi ‘vânduť un ajutor ţărilor bogate?
Aşteptaţi-vă să auziţi despre politicienii europeni care demonstrează că sunt mai puternici decât pieţele şi o grămadă de lucruri despre viclenia ‘speculatorilor’ anglo-saxoni. În privinţa acestui stimulent moral, cel puţin votanţii francezi şi germani pot fi bucuroşi de acord, încheie critic The Economist.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.