Mamele cu valiză: femeile străine care, pentru a lucra în Italia, îşi lasă copiii acasă

0

În Italia sunt baby sitter, menajere, îngrijitoare, dar în ţara lor au o familie de care nu pot avea grijă. Sunt femeile străine care pentru a veni să muncească în Italia îşi lasă copiii acasă, scrie revista catolică Famiglia Cristiana, în ultimul număr.

Puţine lucruri în valiză, nu ai nevoie de multe atunci când laşi totul în urmă: casa, ţara în care te-ai născut, părinţii, fraţii, prietenii. Dar mai ales ceea ce oricărei femei i se pare imposibil să lase, s㬺i smulgă din suflet, ceva ce este cu adevărat o bucată din sine: proprii copii.
Italienii nu se gândesc niciodată la acest lucru, sau poate că se gândesc dar nu le place – unul din multele gânduri ce sunt şterse imediat ce apar, din grabă sau neatenţie. Astăzi, scrie Famiglia Cristiana, “vrem să împingem gândul puţin mai departe şi să privim pur şi simplu în jurul nostru, în oraşele noastre”.

Aceste mame cu valiză, tăcute şi suferind, merg alături de italieni, se urcă dimineaţa în autobuz sau metrou la aceeaşi oră cu lucrătorii italieni, muncesc printre ei. Eventual stau nişte ore în casele lor sau dorm în casele italienilor bătrâni.
Sunt femei care şi-au lăsat inima în ţara lor de origine: R.Moldova, Ucraina, România, Ecuador, Peru, Filipine, Sri Lanka, acolo unde au rămas copiii lor, adesea foarte mici.

Sunt o adevărată armată: baby sitter blânde ale copiilor italieni, îngrijitoare răbdătoare ale bunicilor italieni. Persoane care le permite femeilor dintr-o ţară mai bogată şi mai norocoasă să se emancipeze, să muncească, să facă carieră, să iasă seara la restaurant, la cinema sau la teatru cu soţii şi prietenii. Îndeplinesc rolul mamelor şi fiicelor plătite cu ora în timp ce şi-au lăsat proprii copii şi bătrâni departe, în zone ale lumii unde să trăieşti nu este uşor.

Unde femeile continuă să viseze, cu preţul unui pas major şi teribil, că vor pleca într-o zi într-o ţară despre care s-a auzit atât de mult vorbindu-se: Italia. Iar odată ajunse aici trebuie să găsească condiţii de muncă demne. Acesta este visul imigranţilor, al femeilor care muncesc pentru a trimite banii acasă.

În acest caz, copiilor rămaşi singuri – revista catolică ar spune abandonaţi – pentru a le permite să aibă o viaţă mai bună: mâncare sănătoasă, haine, şcoli. Copii lăsaţi cu unchii, fraţii şi bunicii care acolo, în acele ţări în care nu este uşor să trăieşti, nu pot şi nu trebuie să îmbătrânească, conchide Familia Crisitiana.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.