Tusea nu este o boală, ci un simptom important

0

Tusea are funcţia de a apăra aparatul respirator şi poate fi expresia unor patologii mai mult sau mai puţin grave. În opinia experţilor, este numai un simptom. În Italia este a treia cauză, în ordinea frecvenţei, care determină pacienţii să meargă la medicul de familie. 25 de milioane de persoane pe an consultă un medic din acest motiv.

Deşi neplăcută, tusea se naşte cu cele mai bune intenţii: apărarea aparatului respirator şi eliberarea căilor respiratorii de secreţii şi material străin, scrie revista catolică Famiglia Cristiana. “Nu este vorba de o maladie dar poate fi expresia unor patologii mai mult sau mai puţin grave. De obicei este legată de răcelile sezoniere. În ultima vreme se înregistrează o creştere exagerată a cazurilor, un italian din cinci fiind afectat de tuse iarna.

Acest gen de tuse tinde în general să se autolimiteze în termen de cinci-şase zile chiar dacă din cauza ‘aerosolului de poluare’ din oraşe poate persista uneori până primăvara, corelată cu o inflamaţie constantă a căilor respiratorii. În general, trebuie să te îngrijorezi atunci când durează peste o săptămână sau 10 zile.
Mai ales pentru că sunt peste 100 de patologii care pot provoca tuse sau sunt asociate cu ea”, a afirmat Alessandro Zanasi, medicul Unităţii operative de pneumologie şi terapie respiratorie intensivă de la Spitalul SanťOrsola Malpighi din Bologna şi preşedinte al Asociaţiei Italiene de Studiu al Tusei (AIST).

Printre maladiile care provoacă tuse se numără sinuzitele, preumoniile, bronşitele, tusea fumătorilor, considerată aproape normală, deoarece puţini dintre cei care fumează nu o au. În acest caz trebuie să se observe şi schimbarea ei: dacă din grasă şi cavernoasă devine neplăcută, persistentă, nocturnă, atunci este mai bine să se facă examene, deoarece acest simptom poate fi asociat şi cu forme neoplazice.

Printre principalele patologii se numără însă cele care provoacă accese persistente, astmul şi refluxul gastro-esofagian. Pare straniu, dar acesta din urmă este o cauză frecventă, potrivit lui Zanasi. Este vorba de un acid care trece din stomac spre mucoasa aflată în partea superioară a căilor respiratorii, laringe şi faringe, care nu este obişnuită să suporte o iritaţie de acest tip, motiv pentru care se înroşeşte.

Aici se află receptori tipici pentru tuse, care devin deosebit de sensibili şi dacă sunt expuşi la orice tip de rănire, de la aer cald la aer rece şi fumat, reacţionează.
Cea mai mare parte a receptorilor pentru tuse se află în laringe, trahee, bronhiile principale, căile respiratorii superioare, dar şi la nivelul nervului acustic (stimulând urechea, se declanşează tusea), al pericardului şi pleurei.

Din păcate, cauza tusei nu este cunoscută întotdeauna. Printr-o bună abordare diagnostică se poate ajunge la 80-90% diagnostic, dar scapă 10-20%, care de cele mai multe ori este etichetată drept tuse nervoasă. Aceasta există, dar în mod preponderent la copii. La ei nu apare niciodată noaptea şi este un simptom uşor de identificat, care aminteşte de măcăitul raţei, continuând ore întregi.

La adulţi este mult mai rară şi este vorba de personalităţi tulburate. Există, în schimb, formele idiopatice în care nu se poate pune diagnosticul şi nu se constată nimic la persoanele afectate. În aceste cazuri este vorba de hipersensibilitatea receptorilor care răspund în mod anormal la stimuli banali. Chiar şi să respiri mai profund provoacă tuse.

Medicul italian a precizat că recent a vizitat o pacientă care tuşea de trei ani. Aparent nu avea nimic, dar nu făcuse examenul de fibrobronhoscopie. Când l-a făcut, s-a văzut un lichid albastru cu ţesut deasupra, întins pe o bronhie. Cu trei ani înainte a fost la un dentist care i-a făcut un mulaj de proteză. Răşina folosit a fost prea lichidă şi a fost inhalată, întinzându-se pe o bronhie, ceea ce i-a creat un ţesut de granulaţie, cauza tusei. Odată îndepărtat cu laserul, starea ei s-a normalizat.

Terapia pentru tuse este eziologică: trebuie lovită cauza, nu simptomul. Pentru tusea sezonieră este suficient un tratamennt simptomatic: de la miere la simple sedative. În ceea ce priveşte siropurile, acestea trebuie administrate cu prudenţă.
Legat de modul cum afectează tusea calitatea vieţii, un studiu a relevat că alături de durerea de dinţi şi de cap este patologia cea mai invalidantă. Cu deosebirea că tusea afectează întreaga familie şi chiar vecinii.

O pacientă a dr. Zanasi a fost nevoită să se mute cu locuinţa deoarece ţinea treaz întreg blocul. “A venit la mine şi mi-a spus: dl doctor am o tuse condominială. Noaptea îi trezesc atât pe cei de la etajul superior cât şi pe cei de dedesubt. Trebuie să plec din bloc pentru că ei nu mai dorm deloď. Avea un reflux gastric, a fost operată şi refluxul s-a redus.
Tusea se întâlneşte cel mai des în pediatrie: afectează până la 25% din copiii de vârstă şcolară. Cauza cea mai frecventă de tuse acută este reprezentată de infecţiile virale ale cărilor respiratorii superioare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.