China restricţionează condiţiile de acordare a creditelor

0

Autorităţile de reglementare în domeniul bancar din China au cerut instituţiilor să înăsprească controlul asupra riscurilor şi să analizeze atent capacitatea celor care fac împrumuturi de a-şi achita datoriile, transmite AP.

Deciziile guvernului chinez vin ca urmare a încercărilor Beijingului de a preveni creditarea în exces, care ar putea duce la probleme financiare, deşi autorităţile vor să se asigure că se acordă suficiente împrumuturi pentru a stimula redresarea economică a ţării.
Astfel, băncile chineze trebuie să calculeze nevoile actuale ale celor care se împrumută şi să ia în considerare datoriile, fluxul de numerar, capacitatea de a achita creditele şi alţi factori, atunci când analizează cererea de acordare a unui împrumut.

În cazul creditelor acordate persoanelor fizice, autorităţile spun că acestea nu vor mai obţine împrumuturi dacă nu dau informaţii exacte privind banii cu care vor îşi achita datoriile.
Anul trecut, băncile chineze au acordat împrumuturi în valoare de 9,6 trilioane yuani (aproximativ 1.400 miliarde de dolari), pentru a impulsiona redresarea economică în timpul celei mai grave crize financiare globale din ultimele decenii. În acelaşi timp, însă, au amorsat temerea că marea cantitate de bani ar favoriza bule speculative pe pieţele de capital şi imobiliară.

Pentru a absorbi potenţiala lichiditate excesivă, Banca Poporului din China, adică banca centrală, a majorat de două ori de la începutul acestui an rata rezervelor minime obligatorii ale băncilor. Anul 2010 va fi caracterizat mai degrabă prin restrângerea creditului, pe măsură ce rata rezervelor minime obligatorii se va majora, iar dobânzile vor creşte, potrivit estimărilor din piaţă, a apreciat analistul băncii americane JP Morgan Chase, Jing Ulrich.

Potrivit opiniei sale, afluxul de capital şi continuitatea redresării exporturilor ar putea limita capacitatea de creştere a ratei dobânzilor. Încă de la sfârşitul anului trecut, Banca Centrală a Chinei a reafirmat că urmăreşte să menţină un ritm moderat şi echilibrat de creştere a creditului în 2010 şi să orienteze cererea instituţiilor financiare pentru a evita mari fluctuaţii pe piaţa împrumuturilor.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.