Salariile şi indemnizaţiile celor de la Fondul Proprietatea vor fi reduse

0

Premierul Emil Boc consideră că în cazul în care salariul directorului general al Fondului Proprietatea va fi redus, automat vor fi reduse şi indemnizaţiile celorlalte persoane cu venituri mari.

„Ionuţ Popescu a spus foarte clar şi răspicat: ‘salariul meu va fi de 1.000 de euro’, a spus el. În consecinţă, şi salariile sau indemnizaţiile la cei care sunt sub Ionuţ Popescu vor fi diminuate ca atare. Deci, 30 la sută din 1.000 de euro înseamnă 300 de euro şi nu înseamnă sume atât de mari”, a declarat, vineri, la Emil Boc.
În opinia sa, în cazul instituţiilor financiare de stat, diminuarea salariilor persoanelor cu venituri mari poate fi făcută şi prin reducerea taxelor pe care le percep respectivele instituţii.

„Pot fi făcute unele ajustări începând cu taxele pe care ei le percep şi din care au atât de mari salarii; cred că în primul rând la nivelul taxelor pe care le percep şi care stau la baza unor salarii foarte mari poate fi făcută în primul rând o intervenţie”, a adăugat premierul.
În urmă cu o săptămână, prim-ministrul Emil Boc a precizat că a avut o discuţie personală cu directorul general al Fondului Proprietatea, Ionuţ Popescu, şi a salutat decizia acestuia de a cere o reducere salarială de la 13.000 de euro la 1.000 de euro.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.