Cum să nu ajungi cerşetor la porţile ambasadelor României: ghid pentru românii ce muncesc în UE

0

Românii care doresc să muncească în străinătate trebuie să se informeze temeinic înainte de a-şi alege statul gazdă, pentru a nu fi înşelaţi de pretinşi angajatori, iar odată ajunşi la muncă, ei au datoria să respecte legile, să contribuie la prestigiul social al comunităţii româneşti din ţara în care se află, a afirmat marţi (23 februarie 2010) ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.

Demnitarul a luat parte la lansarea unui ghid destinat românilor care doresc să muncească în statele Uniunii Europene, elaborat de Ministerul Afacerilor Externe cu scopul de a preveni situaţiile în care concetăţenii noştri, înşelaţi, ajung „cerşetori la porţile ambasadei”.

„Dată fiind libertatea de circulaţie şi politica de convergenţă care îi face pe oameni să caute oportunităţi profesionale în oricare dintre cele 26 de state membre, tot acest apetit de migraţiune profesională legitim şi care îmbogăţeşte piaţa muncii din UE îşi găseşte în acest ghid un îndrumar cu informaţii generale de natură juridică şi consulară, informaţie referitoare la liberalizarea accesului pe piaţa muncii, de securitate socială, coordonatele fiecărui diplomat român din ambasadele noastre în capitalele statelor membre UE, care se ocupă de chestiunile din piaţa muncii”, a sintetizat Teodor Baconschi.

Informaţii despre securitatea muncii, prezentată în ghid, îi va ajuta pe cititori să se pregătească bine înainte de a-şi alege ţara în care să muncească, lucrarea fiind alcătuită pornind de la cazuri consulare concrete, a afirmat ministrul de Externe.

„Orice român care se pregăteşte să lucreze într-un alt stat membru trebuie să respecte legile acelui stat, să înţeleagă că, de exemplu, în Franţa, nu avem decât 152 de meserii care sunt liberalizate pe piaţa muncii, iar, dacă cineva este specializat într-o meserie în afara acestei liste, înseamnă că se duce să lucreze la negru, ceea este profund nerecomandat”, a subliniat Teodor Baconschi, arătând că persoanele care muncesc la negru nu beneficiază de drepturi şi se expun la riscuri şi la vulnerabilităţi serioase.

În context, el i-a sfătuit pe români să ţină cu încredere legătura cu ambasadele ţării noastre din străinătate, să se informeze şi înainte de a pleca, dar şi pe măsură ce sunt inseraţi pe piaţa muncii.
Şeful diplomaţiei a subliniat că românii nu trebuie să uite că „libertatea de circulaţie pe piaţa muncii este însoţită de datoria de a respecta legile statului gazdă, de a le cunoaşte în primul rând şi de a contribui astfel la propria situaţie profesională şi la prestigiul social al comunităţii româneşti din statul gazdă”.

Coordonatorul ghidului, Cornel Vişoiu, a arătat că volumul, care cuprinde reglementări din fiecare din cele 26 de state membre al UE, a fost inspirat din plângerile cetăţenilor români înregistrate la oficiile consulare. „Cele mai numeroase situaţii au fost înşelătoriile.

Sunt cetăţeni români sau grupuri de cetăţeni români care au ajuns la poarta unor ambasade ale noastre care au plecat din ţară cu promisiunea că vor fi angajaţi la un anumit şantier, dar, odată ajunşi, au descoperit că firma respectivă nu există, iar persoana care trebuia să-i aştepte nu s-a făcut niciodată văzută.
Dar ce este mai tragic, pe baza acestor promisiuni românii pleacă fără să-şi asigure întoarcerea în ţară, merg la ambasada noastră pentru a împrumuta bani ca să ajungă în ţară”, a spus Cornel Vişoiu.

Cartea, intitulată „Ghidul cetăţeanului român care doreşte să lucreze în Uniunea Europeană”, a fost publicată la Editura Niculescu, costă 24,5 lei şi a fost editată în 2000 de exemplare, unele informaţii din cuprinsul lucrării fiind accesibile cetăţenilor români de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.