Siesta stimulează capacităţile mintale, potrivit unui studiu american

0

Siesta nu numai că împrospătează creierul, dar stimulează şi capacităţile mintale, au arătat duminică, 21 februarie, cercetători americani care au prezentat rezultatele unui studiu efectuat de ei.

‘Somnul are efect reparatoriu după o perioadă prelungită de veghe, dar creşte şi capacităţile neorocognitive, faţă de situaţia dinaintea siestei’, arată Matthew Walker, profesor de psihologie la Universitatea Berkeley, principalul autor al studiilor prezentate la conferinţa anuală a American Association for the Advancement of Science (AAAS), ce se desăşoară la San Diego (California).

Cotidianul La Libre Belgique arată că, în cadrul acestui studiu, cercetătorii au ales 39 de tineri, împărţiţi în două grupuri, din care unul a dormit după-amiază şi celălalt, nu. La prânz, toţi participanţii au fost supuşi la exerciţii mintale destinate să activeze hipocampul, o regiune a creierului care ajută la stocarea informaţiilor. Cele două grupuri au avut performanţe identice.

La ora 14h00, membrii grupului care trebuia să doarmă după-amiază s-au culcat pentru 90 de minute, în timp ce ceilalţi au rămas trezi. Mai târziu, la ora 18h00, toţi participanţii la studiu au fost supuşi din nou la o serie de exerciţii mintale, trebuind să memoreze informaţii. Cei care nu dormiseră au avut performanţe mai scăzute decât la precedentele teste.

Ceilalţi, care îşi făcuseră siesta, s-au descurcat mai bine şi chiar şi-au îmbunătăţit capacităţile, au precizat cercetătorii. Aceste rezultate confirmă ipoteza lor, conform căreia somnul este necesar pentru a goli memoria pe termen scurt a creierului şi a face loc unor noi informaţii’, a arătat Matthew Walker în cadrul comunicării.
În studiile pe care le fac din 2007, psihologul şi alţi cercetători care analizează somnul, au stabilit că informaţiile factuale sunt stocate temporar în hipocamp înainte să fie transferate la cortexul prefrontal al creierului, care are o memorie mai mare.

Se pare că acest transfer se face în timpul somnului. Electroencefalogramele, care măsoară activitatea electrică a creierului, arată că împrospătarea capacităţilor memoriei se produce în timpul unei anume faze a somnului: somnul uşor, care se plasează între faza de somn profund şi cea marcată de mişcări rapide ale ochilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.