Un ziar din Grecia stabileşte o corelaţie între vânzarea de arme şi acordarea de fonduri UE Atenei

0

În contextul în care furtuna privind datoria foarte mare a Greciei şi posibilele consecinţe asupra altor ţări din UE se extinde, o anchetă a presei din Grecia stabileşte o corelaţie între vânzarea de arme şi acordarea de fonduri UE Atenei, notează un articol publicat de portalul Osservatorio sui Balcani.

“Ne-au salvat armele”, au afirmat “piese grele” din guvernele elene care s-au succedat la putere în ultimii ani. Achiziţionarea timp de un deceniu de rachete, submarine, blindate şi radare de către Atena, mai ales de la companii germane, al doilea “client” al Ministerului Apărării din Grecia, după SUA, pe lângă alte ţări din zona euro, au favorizat mai multe finanţări UE pentru Grecia, potrivit ediţiei din 20 februarie a cotidianului grec “Eleftherotypia”.

Acum, când bugetul statal atenian este în suferinţă iar banii pentru aprovizionarea arsenalului belic necesar pentru a înfrunta eternul conflict cu vecina Turcia s-au sfârşit, Grecia a trecut de la statutul de “client bun” la cel de “oaie neagră” în UE, relevă publicaţia. Este un punct de vedere puţin abordat în aceste zile de presa străină în contextul furtunii privind datoria foarte mare a statului grec şi eventualele repercusiuni asupra stabilităţii euro, mai precizează analiza.

Intr-un articol publicat duminică, 21 februarie, de săptămânalul Der Spiegel şi bazat pe surse din Ministerul de Finanţe de la Berlin, anunţă că ţările din clubul euro vor fi gata să acorde ajutoare Greciei în valoare de 25-30 de miliarde de euro, repartizaţi în funcţie de cota de capital pe care fiecare naţiune o posedă la Banca Centrală Europeană (BCE).

Dar tocmai cetăţenii germani se opun unui astfel de ajutor. La Frankfurt, unde se află sediul BCE, potrivit unui sondaj recent de opinie al societăţii Emnid, nu mai puţin de 53 de germani din 100 ar vota pentru ieşirea Greciei din zona euro şi pentru o revenire a drahmei pentru lucrătorii greci.
Potrivit altor sondaje, realizate în ultima vreme în Germania, opoziţia faţă de ideea unei injectări de ajutoare financiare marelui bolnav (alături de Irlanda, Portugalia, Spania şi Italia) din Europa, ar fi în jur de 60-70%. Aceasta pentru că, potrivit acestor sondaje, germanii “s-au săturat să plătească pentru ţările care au trăit peste propriile posibilităţi”.

În opinia anchetei cotidianului “Elefherotypia”, armele au ocupat o parte importantă în bunăvoinţa manifestată de UE privind acordarea de fonduri comunitare economiei elene. Comenzile de arme nu s-ar fi încheiat, potrivit anchetei ziarului, în pofida faptului că Atena este în pragul falimentului. Cei mai mari furnizori ai depozitului de armament grec ar fi SUA (32%), urmate de companii germane (21%) , franceze (14%), ruse (6%) şi britanice (3%).

Îndeosebi, cu începere din 1995 şi până astăzi, Ministerul Apărării de la Atena ar fi plătit 6,1 miliarde de euro unor furnizori cu sediul în Germania. Printre cele mai mari comenzi, “Eleftherotypia” menţionează 170 tancuri Leopard 2A5 pentru un cost de 1,7 miliarde de euro, 330 rachete IRIS, trei submarine modelul 214 (cost 1,3 miliarde de dolari), 55 radare pentru ameliorarea dotării la bordul avionelor de vânătoare F-4.

Interesele capitalului german în Grecia nu se opresc aici. O firmă germană a fost cea care a construit noul aeroport civil din Spatha, la 70 km de Atena, pentru a-i primi pe sportivii şi vizitatorii Olimpiadei din 2004. Duc la capitalul german şi 30% din acţiunile OTE, compania de telefonie greacă.
Prin urmare, mai notează articolul, ajutoarele comunitare acordate Greciei servesc, pe lângă la a salva stabilitatea euro şi a evita un efect de domino spre alte ţări “slabe” şi la salvarea intereselor multor companii germane din Grecia şi aceasta în pofida faptului că cetăţeni ai landurilor germane se gândesc că ieşirea Atenei din zona euro este de dorit, încheie Osservatorio sui Balcani.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.