Germania în sos italian

0

Greva piloţilor de la Lufthansa, care a penalizat puternic traficul aerian european şi internaţional a suscitat temerea că de acum şi germanii se comportă în conflictele de muncă similar altor europeni.

Cu alte cuvinte, fără se fie preocupaţi de costurile şi neplăcerile descărcate asupra colectivităţii, într-un moment dificil din punct de vedere economic. Suspendarea grevei, anunţată luni, 22 februare, seara, a confirmat că tradiţionalele proceduri sindicale funcţionează încă, notează într-o analiză din ediţia de marţi, ziarul italian La Stampa.

În realitate, moderarea conflictului social, care de decenii era o caracteristică a Germaniei, este pe cale să apună. În cazul specific al Lufthansa, problema este complicată de faptul că impunătoarea companie aeriană germană gestionează nenumărate alte companii subordonate, răspândite pe întreg continentul.
Se nasc astfel întrebări complexe privind tratamentul aplicat unui personal foarte diversificat şi operativitatea rutelor. Un cvasi-monopol guvernează structural diferenţe regionale şi naţionale.

În această situaţie, corpul profesional al piloţilor se simte lovit în mod special şi reacţionează cu duritate, nepăsător la protestele care se fac auzite din toate părţile. Totul se întâmplă într-o Germanie deja în dificultate din alte motive.
În realitate, există mai multe semne ale unei schimbări ale “modelului german”, în sens negativ. De la fenomene de corupţie la surprinzătoare disfuncţionalităţi în funcţionarea serviciilor publice. Între timp, politica se află şi ea într-un impas. De aici întrebarea “cum se simte Germania?”

În faţa descoperirii unor episoade de corupţie în contractarea de lucrări publice şi a unei masive evaziuni fiscale prin export ilegal de capital (în Elveţia în primul rând) este greu de spus dacă pentru Germania este vorba de o patologie normală, pentru a spune aşa, tipică oricărei societăţi avansate.
Sau semnalează un salt de calitate periculos, “de tip italian”, pentru a spune lucrurilor pe nume. Nu este însă cazul să se vorbească pur şi simplu de omologare la sistemul italian deoarece, între timp, acesta o ia pe căi aventuroase greu de imitat, potrivit La Stampa.

În faţa acestor fenomene, reacţia opiniei publice germane este foarte statică. Nimănui nu-i vine în cap să ancheteze modul de operare al judecătorilor pentru a vedea dacă sunt politizaţi sau dacă răspund la fantomatica “justiţie cu ceas” despre care se vorbeşte cu dezinvoltură în Italia. Şi totuşi, în cazul descoperirii masivului export ilegal de capital statul german a folosit metode îndoielnice din punct de vedere etic sau legal, utilizând informatori care s-au vândut, poate chiar şantajişti.

Cu toate acestea, nu s-a perceput niciodată acel gen de înţelegere complice faţă de fuga de capital, care transpare uneori din declaraţiile şi atitudinile unor politicieni italieni. Lucrurile stau însă diferit în ceea ce priveşte disfuncţionalităţile şi ineficienţele manifestate pe neaşteptate în serviciile publice. Au fost retrase de urgenţă trenuri de mare viteză pentru intervenţii tehnice structurate cu consecinţe negative sensibile asupra normalităţii serviciilor.

Metroul de suprafaţă berlinez (S-Bahn) se confruntă de luni de zile cu disfuncţionalităţi care gravează puternic asupra circulaţiei normale a mijloacelor de transport public ale metropolei. În sfârşit, trebuie menţionată incredibila stare de abandon în care a rămas mai multe zile oraşul Berlin după o cădere abundentă de zăpadă şi formarea de gheaţă ulterioară.

A rezultat nu atât previzibila încetinire a traficului rutier cât grave dificultăţi pentru cetăţenii normali, care timp de mai multe zile au fost nevoiţi să se aventureze pe trotuarele impracticabile sau acoperite de gheaţă pe propriul risc şi spre propriul pericol. “Doar atât?”, se va pune întrebarea.
Populaţia berlineză a reacţionat cu răbdare şi cu un bombănit firesc dar mulţi s-au întrebat dacă acest episod nu a semnalat, mai degrabă decât o resemnare eroică, o surprinzătoare cădere în eficienţa administraţiei. Este oare un caz izolat?

Abordând politica, rămâne impresia unui impas continuu al coaliţiei negru-galben (democrat¬creştini şi liberali). În pofida promisiunilor emfatice de reînnoire prin care s-a afirmat în alegerile din septembrie 2009, nu reuşeşte să producă nimic. În guvern rămân tensiuni şi conflictualităţi. Promisiunea unei reduceri sensibile a impozitelor rămâne o simplă promisiune. În schimb, o sentinţă a Curţii Constituţionale constrânge la intervenţii pentru sprijinirea minorilor din familiile defavorizate. Cu alte cuvinte, o creştere a cheltuielilor sociale ce s-ar fi dorit despovărate treptat.

Cancelarul Angela Merkel nu a găsit încă elanul necesar pentru a corecta imaginea de indecizie şi de lipsă de fermitate. Doar dacă nu cumva prudenţa şi precauţia ei în a se mişca nu reflectă sentimentul dominant al societăţii germane, imobilizată asupra ei însăşi şi asupra problemelor ei. Germania, în pofida bunei funcţionări a instituţiilor ei actuale, a devenit o ţară greu de condus energic înainte, conchide analiza.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.