Hidroelectrica are prognozat un profit brut de 63 milioane lei pentru anul 2010

0

Hidroelectrica are stabilit un profit brut de 63 milioane lei pentru anul 2010, potrivit proiectului de buget pentru acest an, publicat pe site-ul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Veniturile totale ale societăţii se ridică la 2,65 miliarde lei, iar cheltuielile totale la 2,58 miliarde lei, pentru 2010. De asemenea, Hidroelectrica a stabilit pentru acest an cheltuieli pentru investiţii în valoare de 1,46 miliarde lei, din care 760 milioane lei provin din surse proprii, 8 milioane lei de la bugetul de stat şi 700 milioane lei prin credite bancare.

Numărul de salariaţi prognozat pentru finalului anului 2010 este de 5.300 de persoane, iar câştigul mediu lunar pe salariat a fost stabilit la 5.020 lei. Hidroelectrica a realizat un profit brut de 65 milioane lei în anul 2009 şi o cifră de afaceri în valoare de 2,47 miliarde lei, potrivit rezultatelor preliminate ale companiei. ‘Cifra de afaceri a Hidroelectrica s-a ridicat la 2,47 miliarde lei în anul 2009, mai mare faţă de cea previzionată, în valoare de 2,465 miliarde lei.

Profitul brut s-a cifrat la 65 milioane lei, în 2009’, a afirmat, recent, purtătorul de cuvânt al companiei, Tudor Artenie. De asemenea, acesta a menţionat că, din cauza secetei, a consumului redus de energie şi a faptului că centrala Lotru de pe Oltul inferior nu a fost funcţională, veniturile companiei au fost reduse cu 137 milioane lei, în 2009.
Cu o producţie în an mediu hidrologic de 17.330 GWh, generată în 12 sucursale la nivel naţional, Hidroelectrica furnizează circa 30 la sută din producţia totală a ţării. Compania are în administrare 275 de centrale hidroelectrice şi staţii de pompare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.