Marko Bela: Ar fi bine dacă am putea să păstrăm sistemul parlamentar bicameral

0

UDMR ar dori o reformă constituţională mai amplă, care să depăşească rezultatele referendumului din noiembrie 2009, la care marea majoritate a cetăţenilor care au participat s-au pronunţat pentru un legislativ unicameral, cu maximum 300 de membri.

Marko Bela consideră că ar fi bine dacă ar fi păstrat actualul sistem parlamentar bicameral. „Considerăm că a venit momentul în care trebuie să ne apucăm de treabă în ceea ce priveşte analiza Constituţiei României şi o reformă constituţională.
Cu alte cuvinte, atunci când propunem o astfel de activitate şi înfiinţarea unei comisii de revizuire constituţională, nu ne gândim în exclusivitate la rezultatele referendumului de anul trecut privind schimbarea sistemului parlamentar”, a declarat miercuri (24 februarie 2010) într-o conferinţă de presă, liderul UDMR.

El a precizat că faţă de aceste modificări există „reţineri serioase” din partea UDMR, mai ales în ceea ce priveşte sistemul unicameral. „Afirm şi eu că ar fi bine dacă am putea să păstrăm sistemul bicameral. Nu e nicio problemă. Sisteme democratice există şi cu o singură Cameră, sisteme democratice există şi cu două Camere. Din acest punct de vedere, nu se lezează principiul democratic.

Trebuie să examinăm însă foarte serios de ce ar avea nevoie România. Trăim într-o ţară relativ mare, cu mai multe zone, regiuni tradiţionale, câteva cu interese specifice şi din acest punct de vedere ar fi mult mai benefic un sistem bicameral”, a susţinut liderul UDMR.
El a spus că UDMR este de acord să discute despre viitorul număr al parlamentarilor şi, „din motive raţionale, eventual se poate ajunge la ideea de a reduce numărul acestora”.

„Dacă ne apucăm de elaborarea unor modificări, atunci ar trebui să facem o reformă profundă a Constituţiei privind relaţiile între diferitele instituţii ale statului – Preşedinţie, Guvern, Parlament -, problemele legate de funcţionarea Justiţiei, atribuţiile Guvernului şi tot ceea ce ţine de funcţionarea unui sistem democratic, (…) nemaivorbind de necesitatea descentralizării administraţiei, eventual necesitatea reorganizării şi regândirii împărţirii administrativ-teritoriale a României.

Din acest punct de vedere, am avea nevoie de modificarea Constituţiei”, a conchis Marko Bela. Preşedintele UDMR a adăugat că modificările constituţionale ar trebui să se producă înainte de alegerile din 2012.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.