Pericolele reziduurilor de medicamente din apă rămân încă necunoscute

0

‘Ar trebui să se bea un miliard de litri de apă din Rin ca să se absoarbă echivalentul unui comprimat de aspirină’, şi din Sena şi din Tamisa sau din oricare alt fluviu.

Este concluzia simpozionului internaţional privind ‘Perturbările endocrine şi reziduurile de substanţe farmaceutice din mediile acvatice’, desfăşurat la mijlocul lunii februarie, la Berlin. Această afirmaţie se vrea liniştitoare, dar nu reflectă decât parţial realitatea, scrie Le Monde.

Mediile acvatice sunt contaminate de multipli micropoluanţi pe care staţiile de epurare clasice, concepute pentru tratarea carbonaţilor, azotaţilor şi compuşilor de fosfaţi, nu le elimină decât în mod insuficient. În aceste medii se află, mai ales, perturbatori endocrini, precum detergenţii, pesticidele, hormonii naturali, medicamente aruncate de industriile farmaceutice, crescătoriile de animale, spitale.

Aceste deşeuri nu sunt, în general, prezente decât într-o concentraţie de ordinul microgramului sau nanogramului pe litru. Deci, mult mai mică decât dozajele prescripţiilor medicale. Dar efectele dozelor slabe absorbite pe o lungă perioadă de timp sunt necunoscute.
‘Evaluarea riscului este foarte dificilă. Trebuie luată în considerare persistenţa în apă a fiecărei molecule, bioacumularea şi toxicitatea’, subliniază Claude Casellas, de la Universitatea Montpellier.

Pentru majoritatea experţilor reuniţi la Berlin, ‘consumul de apă de la robinet prezintă un risc sanitar neglijabiľ. Tratamentele actuale pentru apa potabilă nu vizează totuşi reziduurile farmaceutice şi perturbatorii endocrini (cu excepţia pesticidelor). Dar aceştia, înainte de a intra în reţelele de apă potabilă, sunt filtraţi de mediul natural şi diluaţi în pânzele freatice, şi nu subzistă deci decât în cantităţi infime.

Totuşi, studiile arată că ar exista o legătură între anumiţi perturbatori endocrini şi o scădere a fertilităţii masculine. ‘Chiar dacă nu există un risc atunci când bei apă de la robinet, se impun măsuri preventive, cu atât mai mult cu cât consumul de medicamente va creşte odată cu îmbătrânirea populaţiei’, insistă Martin Jekel, profesor la Universitatea tehnică de la Berlin.

Problema este mai degrabă de natură economică decât tehnică. Actualele staţii de epurare asociază decantarea şi tratarea biologică prin nămoluri activate. Există şi procedee mai sofisticate: filtrarea prin membrane ultrafine, adsorbţia pe cărbunele activ. Testele arată că ele reduc în mod semnificativ microcontaminările. Dar aceste sisteme, din care circa zece sunt experimentate în Europa, sunt costisitoare.
Ele pot dubla preţul unei reţele de epurare. De aceea experţii insistă pe prevenirea poluării la sursă, la ieşirea din unităţile industriale sau din spitale şi pe sensibilizarea opiniei publice, care încă are tendinţa să arunce medicamentele expirate în toalete.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.