România se deschide companiilor din sectorul agroalimentar din Salamanca

0

România se deschide companiilor din sectorul agroalimentar din Salamanca, informează Tribuna.net, precizând că ambasadorul român în Spania, dna Maria Ligor, a susţinut experienţa interesantă a acestor companii în transformarea produselor, subliniind ‘importantele posibilităţi de cooperare’, cu ocazia celui de-al II-lea For al ambasadorilor organizat de Camera de Comerţ din Salamanca.

Mai precis, România vrea să colaboreze cu companiile din Salamanca în industria cărnii, după cum transmite El Norte de Castilla, precizând că ambasadorul român a subliniat potenţialul ţării sale şi dorinţa acesteia de a dezvolta schimburi economice mai strânse cu companiile din regiune, semnalând faptul că România oferă acum posibilităţi importante de colaborare în sectorul agrar şi industria asociată acestuia.

Potrivit datelor oficiale, piaţa românească se deschide acum pentru exporturile de carne din Salamanca, deşi acestea încă reprezintă o minoritate. Pe de altă parte, ambasadorul român a mai amintit de ‘nevoia importantă’ de infrastructuri în România, amintind că ţara se află printre statele membre ale UE care beneficiază de fondurile de coeziune pe care şi ‘Spania le-a primit cu ani în urmă’ şi de aceea trebuie să înveţe din experienţa acesteia din urmă.

Diplomatul român a menţionat şi puterea sectorului automobilistic românesc, care a crescut cu 20%, în ciuda crizei. Recunoscând că România nu a scăpat complet de efectele crizei, Maria Ligor a precizat că aceasta se află acum într-o fază de stabilitate politică.
Criza a afectat însă şi planurile guvernului de la Bucureşti de a sprijini revenirea românilor acasă – a mai spus diplomatul român, adăugând că ‘dacă spirala creşterii economiei se confirmă, se vor crea mult mai multe locuri de muncă’.

Preşedintele Camerei de Comerţ din Salamanca, Juan Antonio Martín Mesonero, a declarat la rândul său că este mulţumit de succesul de care se bucură Forul Ambasadorilor – o iniţiativă foarte eficientă pentru a ‘duce Salamanca în ţările lumii şi invers’.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.