Mărcile japoneze celebre pălesc

0

Toyota, Sony – se pare că marile companii japoneze nu s-au pregătit bine să facă faţă globalizării. Ele descoperă acum, neputincioase, că nu şi-au schimbat la timp obiceiurile. Japan Airlines este în faliment, Honda şi Toyota s-au văzut nevoite să recheme milioane de maşini cu diferite defecte.

Japonia asistă la căderea a 3 din idolii săi industriali, scrie cotidianul francez Le Figaro. Japan Airlines n-a reacţionat la timp la scăderea traficului aerian în lume. Honda şi Toyota nu şi-au controlat cum ar fi trebuit furnizorii străini. Coincidenţă sau fatalitate? Niciuna, nici alta. Companiile japoneze, oricât de internaţionalizate sunt, nu au mijloacele necesare pentru a se adapta globalizării.

Dacă arhipelagul din Extremul Orient s-a adaptat foarte bine la schimbările economice intervenite după război, n-a reuşit să aplice ultimele revoluţii tehnologice care se impuneau, mai ales în privinţa televiziunii şi a ecranelor plate.
A construit un sistem care îl paralizează astăzi. Marile grupuri sunt piramide în vârful cărora tronează preşedintele, care este mai curând o imagine decât un o persoană de decizie, înconjurat de administratori cu o lungă carieră în societate.

Sunt foarte puţini cei care vin din afară şi care ar putea aduce sânge proaspăt. Ei simbolizează ierarhia şi grupul. Ierarhia, în care au urcat treaptă cu treaptă odată cu vârsta. Practic, ei nu vorbesc niciodată în engleză. Rolul lor nu este să decidă, ci să ajungă la un consens în jurul deciziilor care urmează să fie aprobate de ansamblul cadrelor superioare implicate.

Procesul poate fi cu atât mai lung cu cât Japonia face mereu diferenţa între poziţia oficială, publică şi sentimentul profund, care trebuie ghicit. Nivelurile de limbă sunt şi ele multiple, în funcţie de destinatarul comunicării: japonezii se exprimă într-un fel când se adresează unui superior ierarhic, altfel când au un interlocutor mai tânăr sau mai vârstnic.

Folosirea titlurilor este obişnuită în orice conversaţie. Toate birourile sunt atent organizate, de la cel al şefului până la cel al secretarei. Această organizare rigidă are o funcţie precisă – să pună acţiunea colectivă înaintea iniţiativei individuale.
Şi să evite conflictele directe care riscă să ştirbească demnitatea omului. Ea mai favorizează şi dezvoltarea unei întregi reţele informale de relaţii între foşti membri ai aceleiaşi universităţi sau foste cadre superioare, pensionate, astfel încât preşedintele însuşi lucrează adeseori în umbra unui mare personaj, care este de multe ori fondatorul societăţii.

Cazul companiei Toyota, unde nepotul creatorului grupului, Akio Toyoda, este preşedinte director general, ilustrează cel mai bine nevoia de continuitate. Această situaţie consolidează siguranţa pe care japonezii doresc s-o găsească la firma unde lucrează şi îi fac mândri că muncesc în cadrul ei. Necunoscutul este pentru ei o angoasă. Mulţi ani, firmele îşi recrutau viitorii salariaţi dintre studenţi, direct din universităţi.

Apoi îşi petreceau toată viaţa în firma respectivă, creşterile de salar iu şi promovările având loc odată cu vârsta, fără nicio legătură cu competenţa. Concurenţa internaţională, necesitatea de a intra pe pieţele din Europa şi Statele Unite au dat totul peste cap. Filialele n-au mai fost micii soldaţi perfecţi, aşa cum era situaţia în Japonia. Subcontractanţii şi furnizorii străini n-aveau motive să se arate fideli, ca samuraii, aşa cum le cereau omologii lor japonezi.

Întocmai ca tinerii care se închid în casa părinţilor şi nu mai vor să muncească, companiile nipone şi-au pierdut reperele. Victime ale succesului lor din trecut, ele descoperă neputincioase că n-au ştiut să-şi schimbe obiceiurile, iar japonezii asistă la căderea idolilor lor fără să înţeleagă de ce, încheie cotidianul francez Le Figaro.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.