Relaţiile dintre Bulgaria şi România, sporadice şi adesea polemice

0

Bulgaria şi România au aderat împreună la Uniunea Europeană (UE), în 2007. Cele două ţări au multe în comun: nu numai o parte a propriei lor istorii, dar şi obstacolele pe care le întâmpină pe drumul lor de europenizare, caracterizat printr-o continuă goană pentru a ajunge din urmă ţările care sunt citate drept “premiantele clasei” din noua familie europeană.

Cu toate acestea, relaţiile dintre cele două ţări sunt sporadice şi adesea polemice, este de părere Nikolai Yotov, corespondentul la Bucureşti pentru agenţia economică şi financiară regională bulgară SeeNews Agency şi analist politic pentru publicaţia online The Bulgarian Post, semnatarul articolului publicat de portalul Osservatorio sui Balcani.

La sfârşitul lunii ianuarie, în cursul unei vizite oficiale în Germania, premierul bulgar Boiko Borisov a recunoscut cu candoare că Bulgaria nu era pregătită în 2007 să adere la UE. Şi prin sferele politice înalte din România se aude vorbind tot mai adesea de faptul că România a venit nepregătită la întâlnirea cu Europa, potrivit semnatarului articolului.

În pofida faptului că cele două ţări înfruntă problematici şi provocări similare, ele nu şi-au ascuns niciodată propria nemulţumire pentru faptul că au fost nevoite să împartă parcursul spre mult râvnita integrare în UE. Acest sentiment nu a dispărut total, crede analistul.
In cursul convorbirilor avute la Berlin cu Angela Merkel, Borisov i-a cerut cancelarului german să nu compare continuu Bulgaria cu state vecine în analizele privind posibilităţile de admitere de noi membri în zona euro.

“Bulgaria trebuie judecată pe baza propriilor merite, şi nu pe baza a ceea ce fac alţi vecini”, a afirmat Borisov, făcând o referire clară la problemele economice care afectează România încă de anul trecut. Reacţiile la declaraţiile lui Borisv nu s-au lăsat aşteptate. Economistul român Ilie Şerbănescu a afirmat că, în ceea ce priveşte euro, Bulgaria nu depăşeşte România la niciun indicator.

În opinia sa, autorităţile bulgare nu se pot lăuda cu rezultatele atinse, având în vedere că, începând cu criza care a lovit ţara în 1997 şi crearea Consiliului monetar, “toate deciziile economice privind Bulgaria au fost luate de 10 bancheri de la Zurich”.
Sunt cele două ţări prietene sau rivale? Numeroşi funcţionari europeni deosebesc cu greu Sofia de Bucureşti, tot aşa cum turiştii americani veniţi în Europa confundau adesea Bucureştiul cu Budapesta. Intr-adevăr, văzuţi de la Bruxelles, cei doi noi membri ai UE se aseamănă sub multe şi importante aspecte.

După prăbuşirea comunismului, Bulgaria şi România au pornit pe căi problematice spre democratizare, dându-şi seama de acest lucru, ambele, prea târziu. Chiar dacă la momentul prăbuşirii regimurilor au existat deosebiri considerabile între cele două ţări, ele au fost diluate de evidentele probleme comune. Astăzi, tocmai trăsăturile controversate asociază Bulgaria şi România în ochii Europei Occidentale, este de părere analistul.

Printre acestea se numără incompetenţa politică şi economică a conducerilor lor, incapacitatea de a pune în aplicare reformele incisive şi eficiente precum şi corupţia extinsă, ţine să sublinieze semnatarul analizei. Bulgaria suferă de un stigmat ulterior: cel asociat puternicei prezenţe a criminalităţii organizate.
Dar a afirma că această problemă nu există în România, ar fi o naivitate. Motivul pentru care această chestiune nu este subliniată în rapoartele UE este că Bucureştiul, spre deosebire de Sofia, nu a concurat cu Chicago din anii ’30, cu gangsteri stăpâni ai străzilor.

Atât funcţionarii români, cât şi cei bulgari tind să nege elementele comune dintre ţările lor, luând distanţă unul faţă de celălalt în procesul de europenizare. La fel ca pe vremea comunismului, însă, sunt gata să vânture “frăţia” şi obiectivele comune când acest lucru le convine, mai relevă analistul. La începutul anilor 2000, părea că România ar reprezenta “ghiuleaua” legată de piciorul bulgarilor în cursa pentru ratificarea Tratatului de aderare la UE.

Bucureştiul aflat încă în etapa de redresare după anii de gravă criză economică, intra atunci într-o fază de regres politic, odată cu a treia realegere în funcţia de preşedinte a controversatului Ion Iliescu. Comuniştii reformaţi, rebotezaţi social-democraţi, aveau astfel puternic în mână controlul ţării. Bulgaria, pe de altă parte, finaliza la vremea aceea procesul de redresare şi stabilizare început după colapsul economic şi politic din 1996.

Guvernul fostului rege Simeon de Saxa Coburg-Gotha, o personalitate cunoscută în Europa Occidentală, a reuşit, cel puţin în primii ani de guvernare, să redea o oarecare credibilitate ţării.
Aceste evoluţii au permis unor oficiali ca Meglena Kuneva, la vremea aceea ministru bulgar de externe, să afirme în repetate rânduri că ţara sa merge mai bine şi mai repede decât România.

Fără abilităţile diplomatice şi contactele lui Simeon, nu numai Bulgaria, dar şi România, nu ar fi fost în măsură să ducă la bun sfârşit negocierile de aderare la UE, crede analistul. Cu toate acestea, competiţia dintre cele două ţări nu se limitează la declaraţii răsunătoare şi nu a fost lipsită de incidente.
În noiembrie 2004, jurnalistul român George Buhnici a fost arestat de autorităţile bulgare pe podul de pe Dunăre care uneşte cele două ţări, deoarece a filmat, cu ajutorul unei camere ascunse, activitatea de contrabandă din interiorul unui magazin duty-free.

Câteva zile mai târziu, premierul român Adrian Năstase a fost acuzat că i-a insultat pe vecinii bulgari, “vinovaţi” de supunere excesivă faţă de cererile avansate de UE, în cursul unei reuniuni de partid. Procesul verbal al întâlnirii, cu controversatele declaraţii ale lui Năstase, a fost publicat la vremea respectivă de presa română.
În 2005, foştii comunişti s-au reîntors la putere şi în Bulgaria.

Focurile trase pe străzile Sofiei au rămas la ordinea zilei iar nivelul corupţiei a crescut vertiginos exact la aceleaşi niveluri atinse în România în epoca Adrian Năstase, care s-a încheiat în decembrie 2004. Pe malul de nord al Dunării, în schimb, lucrurile păreau să meargă ceva mai bine, mai ales de când Năstase fusese înlocuit cu premierul liberal Călin Popescu-Tăriceanu.

După aceste evenimente, timp de câţiva ani, în ambele ţări părea că afacerile politice au încetat în sfârşit să greveze asupra celor economice. România şi Bulgaria au cunoscut o creştere impetuoasă, susţinută şi de masivele investiţii venite din străinătate. În pofida progreselor, însă, instabilitatea politică şi insecuritatea socială au atins cote de alertă.

Relaţiile bilaterale au continuat să fie marcate de stări de conflictualitate, potrivit analistului. În loc să sprijine iniţiative comune, precum construirea unui al doilea pod peste Dunăre, pentru a favoriza cooperarea economică şi schimburile comerciale în ajunul integrării europene, conducerile politice din Bulgaria şi România nu au găsit nimic mai bun de făcut decât să reaprindă vechi polemici privind chestiunea plăţii taxelor pe singurul pod existent.

S-a continuat cu arestări de diplomaţi acuzaţi de spionaj, iar în 2009, tocmai când cele două ţări sărbătoreau 130 de ani de relaţii diplomatice bilaterale, cu apariţia unor tensiuni între patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române şi comunitatea spirituală bulgară din România.
Din păcate, un lucru este cert: românii şi bulgarii continuă să aibe o imagine stereotipică unii despre alţii, înrădăcinată în opinia publică colectivă pe vremea dictaturilor comuniste.

Pe de altă parte, schimburile politice, economice, sociale şi de informaţii între cele două ţări nu sunt numai nesatisfăcătoare, ci practic absente. Majoritatea românilor îi asociază pe vecinii bulgari cu televiziunea de stat de pe vremea comuniştilor, care putea fi vizionată de românii ce locuiau în oraşele aflate de-a lungul Dunării, cu ţigări şi murături.

Bulgarii, la rândul lor, identifică românii cu tradiţionalul lor fel de mâncare, mămăliga, cu executarea lui Ceauşescu, cu puternica prezenţă a romilor şi cu sărăcia extremă care a marcat ţara în anii care au urmat imediat după naşterea democraţiei româneşti, în 1989. La fel ca în multe relaţii bilaterale între state care au graniţă comună, rivalitatea este un element mai degrabă complex.

În funcţie de punctele de vedere şi interpretările istorice, rivalitatea dintre bulgari şi români datează de pe vremea Tratatului de la Craiova (semnat la 7 septembrie 1940 între România şi Bulgaria, conform căruia România a cedat partea sudică a Dobrogei, Cadrilaterul, n.red.), războaielor balcanice sau de pe vremea înlocuirii forţate a alfabetului chirilic cu cel latin, survenită în România, în numele “originii latine” a românilor.

Astăzi, însă, dacă cele două state vor să se dezvolte şi să depăşească stereotipurile şi omniprezenta obsesie a complotului, trebuie să se străduiască să sprijine şi să dezvolte turismul reciproc, cooperarea transfrontalieră şi politicile de vecinătate în cadrul european.

În pofida faptului că există o graniţă terestră între cele două ţări şi puncte de trecere precum Vama Veche-Durankulak, şi astăzi încă simbolul relaţiilor dintre cele două ţări este singurul pod de pe Dunăre, o structură din oţel construită în anii ’50, cu ajutorul unor tehnicieni sovietici trimişi de Stalin şi cunoscut de mult timp sub numele de “podul prieteniei”. Un alt simbol-strereotip care trebuie abandonat cât mai repede, conchide semnatarul articolului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.