Românii nu sunt pregătiţi pentru televiziunea digitala terestră

1

Introducerea televiziunii digitale terestre este un lucru pentru care România nu s-a pregătit suficient şi, de aceea, nu ne vom putea încadra în termenele impuse de Uniunea Europeană, mai exact 1 ianuarie 2012, a precizat joi (25 februarie 2010) Varujan Pambuccian, preşedintele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, într-o conferinţă de specialitate.

Televiziunea digitala terestră, sau DVB-T, de la englezescul Digital Video Broadcasting – Terrestrial, este un sistem de transmisie tv care foloseşte normele DVB-T, ISDB şi ATSC în benzile de unde VHF-III / UHF-V deja utilizate la transmisiile terestre analogice.
La data de 1 ianuarie 2012, conform cerinţelor Uniunii Europene, emisiile analogice vor înceta definitiv şi se va trece la serviciile de televiziune în format digital de tip DVB-T (Digital Video Broadcasting – Terrestrial). Prima ţară care a sistat integral emisia analogică este Olanda, la finele lunii noiembrie 2006.

În România, două multiplexuri cu câte şapte canale fiecare, urmează să fie puse în funcţiune de către un operator unic. ‘Săptămâna viitoare, vom prezenta în Guvern un proiect de hotărâre pentru licitarea celor două multiplexuri. După discuţiile avute cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, taxa de licenţă pentru un multiplex este de 2,5 milioane de euro’, a precizat Marius Constantin Fecioru, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, prezent la dezbaterea Finmedia ,,Future TV’.

Restul de patru multiplexuri digitale vor fi acordate până la 30 decembrie 2010, astfel încât fiecare multiplex va permite retransmisia a cel puţin şapte posturi de televiziune Standard Definition cu patrametri tehnici de transmisie identici pentru fiecare post sau a unei combinaţii de posturi Standard Definition, High Definition, precum şi a unor servicii multimedia.
Un multiplex digital terestru este un grup de programe şi servicii audiovizuale transmise prin emisie radioelectrică terestră, utilizând modulaţie digitală în limitele unui canal de televiziune standard, având acoperire naţională ori regională, prin folosirea unuia sau mai multor canale sau frecvenţe radioelectrice.

Telespectatorii românii beneficiază momentan de numeroase opţiuni. Cei mai mulţi utilizează serviciile de retransmisie prin cablu, pentru care plătesc un abonament lunar, alţii plătesc pentru servicii de recepţie prin satelit (DTH), unii şi-au instalat propria antenă de satelit, alţii recepţionează programe TV gratuit prin intermediul antenei individuale, adică prin transmisie analogica terestră, unii au IPTV (televiziune prin Internet).

‘Majoritatea românilor, cred că 90 la sută, doresc acces la produse audiovizoale la cel mai mic preţ, iar transmisia prin cablu asigură în prezent şi transmisie HD şi digitală. De aceea, cabliştii ar trebui să nu aibă probleme cu concurenţa, cu atât mai mult cu cât clienţii optează pentru cel mai ieftin pachet de programe TV. Apetitul pentru a plăti suplimentar pentru calitate superioară este destul de scăzut.

Vrem numai ca operatorii care vor introduce televiziunea digitala terestră să nu fie susţinuţi sprin subvenţii din bani publici şi mai ales care să distorsioneze piaţa concurenţială’, a precizat Radu Petric, preşedintele Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu.
Mai mult, pentru a putea fi abonat la acest mod de transmisie, majoritatea românilor ar trebui să îşi schimbe receptoarele TV şi să îşi achiziţioneze altele noi cu tunere hd.

Dincolo de problemele tehnice, Mihai Constantin, preşedintele Asociaţiei pentru Comunicaţii Digitale, crede că ,,pe faţă sau mascat, această trecere are în spate multe interese comerciale despre care nu se vorbeşte’. Cine va lua banii din publicitate, cine va explica populaţiei pe înţelesul unui consumator care nu are nici o legătură cu sectorul IT&C ce înseamnă DVB-T, ce subvenţii se vor primi, sunt doar câteva din întrebările lansate de Mihai Constantin, la ,,Future TV’.

România şi-a luat angajamentul faţă de Uniunea Europeană (UE) de a finaliza tranziţia la televiziunea digitală până în anul 2012. Astfel, în 2012, emisia analogica TV va fi oprită, fiind înlocuită de cea digitală. Procedeul, spun specialiştii, este simplu. Semnalul analogic al unui canal este digitalizat (numerizat), compresat (micsorat) şi multiplexat (amestecat) cu alte canale.
Semnalul astfel obţinut este transmis de aceeaşi manieră ca şi în televiziunea analogică până la telespectator; acesta, cu ajutorul unui tuner (selector de canale) digital, integrat deja televizoarelor moderne sau extern în cazul celor mai vechi, separă semnalele canalelor multiplexate şi le recepţionează pe fiecare în parte.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Radu A. spune

    Cei mai săraci români au acces la TV şi deţin în zonele rurale antene prin satelit!
    Aşă că dacă vor afla că primesc gratuit câteva canale TV, cei mai săraci îşi vor achiziţiona decodoare şi vor renunţa la abonamentele prin satelit…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.