Femeile care fug de regimul de la Phenian trec prin tot felul de încercări dure. Pentru prima dată, o anchetă realizată în rândurile refugiatelor nord-coreene dezvăluie calvarul prin care trec.
Raportul, publicat pe 22 februarie de Comisia pentru Drepturilor Omului din Coreea de Sud, dezvăluie suferinţele prin care trec nord-coreenele, mai ales refugiatele, arată Le Courrier International.
Este prima oară că o instituţie de stat se interesează metodic şi concret de soarta lor. În 2009 a fost realizat un studiu, pe un eşantion de 248 refugiate dintr-un centru de primire, unde cei care vin din Coreea de Nord stau o perioadă, în care sunt familiarizaţi cu elementele de bază ale vieţii sud¬coreene.
Dintre cele 248 de femei, 26 de nou-venite au fost intervievate mai mult. Raportul dezvăluie mai întâi condiţia femeii în Coreea de Nord. Numărul avorturilor a crescut din anii 1990 din cauza greutăţilor economice. ‘Nu reuşeam niciodată să mănânc destul.
Era de neimaginat să supravieţuieşti cu un copil. Mi-am injectat atunci o substanţă sub buric şi copilul s-a născut mort’, povesteşte una dintre femei, care declară că se simte vinovată de ce a făcut.
Rezultatele anchetei sunt alarmante: 26% dintre femei au spus că au pierdut cel puţin un membru de familie din cauza foametei, 45% au fost obligate să plece de lângă apropiaţi pentru a supravieţui, 42% dintre ele îşi asigură singure mijloacele de trai şi 24% au fost arestate pentru crime politice sau au trecut printr¬un centru de reeducare sau printr-o tabără de muncă forţată.
În sfârşit, 15% dintre refugiate spun că au fost victime ale unor violenţe, torturi sau abuzuri sexuale, iar 28% au făcut avorturi. Motivul pentru care şi-au părăsit ţara este în primul rând economic (69%), iar 20% dintre femei i-au plătit pe grăniceri cu bani sau ‘în natură’.
Refugiatele intervievate au dus mai întâi o viaţă nomadă în China, pentru a nu fi prinse de autorităţile locale. Au avut o serie de munci grele, plătite cu salarii derizorii şi uneori neplătite, fără a putea reclama, din cauza situaţiei lor ilegale.
Unele au fost predate de călăuza nord-coreeană la alta, chineză, care le-a vândut apoi unor bărbaţi sau bordeluri. A fost nevoie să mai treacă printr-o altă ţară, Thailanda, Cambodgia sau Mongolia, înainte să ajungă în Coreea de Sud, acestă etapă fiind cea mai urâtă pentru femeile intervievate. Călăuzele le-au dus numai până la graniţă, unde s-au trezit abandonate într-o ţară despre care nu ştiau nimic şi a cărei limbă n-o vorbeau.
Au fost duse în tabere de refugiaţi, unde condiţiile de viaţă sunt foarte proaste şi unde au fost victime ale unor violenţe verbale şi fizice. ‘N-aveam voie să mergem la toaletă după ora 10 seara. Ne făceam nevoile la lada de gunoi şi eram bătute pentru asta’, spune o femeie. O alta îşi aminteşte cum a fost obligată să stea trei ore într-un picior pentru că n-a avut cu ce să-şi ‘plătească locuľ.
Multe dintre ele sunt traumatizate după ce au fost nevoite să îndure în Coreea de Nord şi în ţările prin care au trecut. Sunt afectate îndeosebi, fizic şi mental, de dispariţia sau moartea unui apropiat, de violenţele şi viaţa de sclav pe care au dus-o. Odată ajunse în Coreea de Sud, ele capătă de obicei slujbe în restaurante şi cantine.
Faptul că nu cunosc sistemul le privează uneori de protecţie socială. Femeile intervievate spun că au mai fost respinse la interviuri pentru angajare din cauza originii lor nord-coreene. Unele mărturisesc că preferă să se prezinte drept chinezoaice de origine coreeană.