Russian Railways are ambiţia de a lega Europa de Asia în 7 zile

0

Vladimir Iakunin, preşedintele companiei naţionale ruse Russian Railways, vorbeşte într-un interviu acordat ziarului elveţian Le Temps despre linia de cale ferată transsiberiană şi despre modernizarea reţelei naţionale, a doua din lume.

Avântul fără precedent al exporturilor asiatice spre Europa – 160 de milioane de tone în 2012, faţă de 70 de milioane în 2003 – va avea un impact direct asupra Rusiei.
‘Putem să oferim cele mai bune condiţii de transport şi de tranzit pentru containere – afirmă Iakunin, care a participat la Geneva la o conferinţă ONU despre transportul internaţional. Vom accelera lucrările la linia transsiberiană care leagă Moscova de Extremul Orient.’

Iakunin recunoaşte că obiectivul său este realizarea unei legături între Beijing şi Europa Occidentală – 8.900 km – în şapte zile, faţă de 18 în prezent, şi mai ales faţă de 30 de zile dacă transportul se face pe cale maritimă, trecând prin strâmtoarea Malacca, Marea Arabiei, Canalul Suez, Mediterana, Marea Mânecii şi Marea Nordului.
‘Costul transportului pe linia transsiberiană ar fi de 1.000 de dolari tona, adică jumătatea costului transportului pe mare’, continuă patronul companiei Russian Railways. Această linie de cale ferată ar trebui terminată în 2030.

Lucrările de modernizare au început deja şi îmbunătăţirile se vor vedea în 2015. ‘Compania rusă de stat nu funcţionează singură, adaugă Iakunin. Ea negociază parteneriate cu companiile feroviare şi cu furnizorii de servicii din ţările traversate. De exemplu, ea a creat împreună cu Deutsche Bahn (Germania) şi Polzug (Polonia) societatea Trans-Eurasia pentru gestionarea transportului feroviar între Europa Occidentală şi Rusia.’

Anul 2030 înseamnă şi finalizarea lucrărilor de modernizare a întregului sistem feroviar rus, care este al doilea din lume ca mărime, după cel al Statelor Unite, cu 85.000 km de cale ferată, din care 43.000 sunt electrificate. Trenurile ruseşti transportă 1,1 miliarde de pasageri şi 1,1 miliarde de tone de mărfuri pe an, străbătând 11 fuse orare. Compania de stat este cel mai mare angajator din Rusia, cu 1 milion de salariaţi. Activele sale sunt evaluate la 82 de miliarde de euro, iar întregul sistem cuprinde 987 de întreprinderi ruseşti şi 165 filiale.

‘O ţară atât de vastă ca Rusia nu se poate dezvolta fără modernizarea sistemului său feroviar’, adaugă Iakunin. Viitorul ei depinde de un vast plan de reforme lansat în 1983. Investiţiile necesare sunt evaluate la 450 de miliarde de dolari. ‘Atragerea unei asemenea sume nu constituie o îngrijorare, deoarece un proiect de o asemenea anvergură atrage uşor capital’, declară preşedintele Russian Railways.

Compania intenţionează nu numai să modernizeze căile ferate existente sau locomotivele şi vagoanele, ci să şi creeze mai multe linii noi după modelul celei care leagă din decembrie Moscova de Sankt Petersburg. Acum traseul durează 3 ore şi 45 de minute, mai puţin cu 45 de minute decât înainte. Sau ca cea dintre Sankt Petersburg şi Helsinki, care scurtează durata călătoriei cu două ore pe un traseu care dura 5h30.
De asemenea, compania naţională rusă lucrează deja la un nou traseu de legătură cu Soci, care va găzdui Jocurile Olimpice de iarnă din 2014. Russian Railways vizează şi pieţele străine. Compania a obţinut mai multe contracte, mai ales în ţările fostului bloc sovietic, dar şi în Libia, Iran, Algeria şi Coreea de Nord.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.