UE i-a oferit Transnistriei şansa de a sprijini poziţia Chişinăului în problema scutului antirachetă

0

Guvernul moldovean a declarat, la 23 februarie, că sprijină intenţia Bucureştiului de a amplasa pe teritoriul român elemente ale scutului american antirachetă.

În acelaşi timp, pentru a îmblânzi poziţia Transnistriei, care îşi exprimase protestul pe marginea acestui subiect, Chişinăul i-a solicitat Uniunii Europene (UE) să suspende regimul de sancţiuni la adresa liderilor transnistreni.

Astfel, Bruxellesul i-a acordat Tiraspolului ‘mână liberă’ până la toamnă, notează cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta. Asumându-şi în mod inopinat statutul de apărător al liderilor transnistreni, puterea de la Chişinău demonstrează o nouă abordare faţă de Transnistria, cu care încearcă să reia negocierile.
Acest lucru este foarte important pentru alianţa democrat-liberală de la Chişinău, în ajunul alegerilor parlamentare anticipate, care s-ar putea desfăşura în republică la sfârşitul acestei veri.

Negocierile cu Transnistria au fost zădărnicite de regimul comunist, care s-a aflat la putere în Republica Moldova în perioada 2001-2009, fapt ce s-a răsfrânt asupra atitudinilor electorale din republică. Forţele de dreapta, care conduc astăzi Republica Moldova, mizează pe reglementarea transnistreană, încercând să obţină astfel voturi suplimentare din partea electoratului.

Potrivit Nezavisimaia Gazeta, chiar dacă a solicitat Bruxellesului o ‘perioadă de respiro’ pentru liderii transnistreni, este puţin probabil ca noua putere de la Chişinău să-şi schimbe atitudinea faţă de aceşti lideri.
Astfel, aşa-zisul ministru de externe al Transnistriei a declarat pentru ziarul rus că Tiraspolul continuă să vadă în eventuala amplasare de elemente ale scutului american antirachetă în România o ameninţare la adresa securităţii întregii regiuni.

Înainte de aceasta, liderul separatist transnistrean Igor Smirnov declarase că o contrapondere în acest sens ar putea deveni desfăşurarea de elemente antirachetă ruseşti în regiunea transnistreană.
Astăzi, posibila amplasare de elemente antirachetă ruseşti în Transnistria constituie unul dintre subiectele cele mai dezbătute în Republica Moldova. Autorităţile ţării resping această posibilitate, amintind Moscovei că teritoriul Transnistriei aparţine de-jure Republicii Moldova.

În acelaşi timp, Chişinăul afirmă că desfăşurarea de elemente ale scutului american antirachetă în România va permite majorarea capacităţii de apărare a Europei, în condiţiile în care continuă proliferarea de tehnologii şi pericole nucleare, pe care le reprezintă rachetele cu rază scurtă şi medie de acţiune.
‘Guvernul a luat la cunoştinţă acordurile româno-americane care se referă la perspectiva amplasării pe teritoriul României a unor elemente ale sistemului de apărare antirachetă din Europa, precum şi caracterul deschis al acesteia privind participarea altor subiecţi interesaţi în consolidarea securităţii comune’, se spune în declaraţia oficială a guvernului moldovean.

Însă, nu toate partidele din Republica Moldova împărtăşesc această poziţie, subliniază cotidianul rus. Pe lângă comuniştii care se află în opoziţie, inclusiv unii membri ai Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) atenţionează că apariţia în apropiere de graniţele Republicii Moldova a unor elemente antirachetă americane se va răsfrânge negativ asupra negocierilor pe marginea reglementării transnistrene. O asemenea opinie este împărtăşită de liderul mişcării ‘Moldova Noastră’, vicepreşedintele parlamentului, Serafim Urecheanu.

În finalul articolului, ziarul rus precizează că, la începutul acestei săptămâni, Consiliul miniştrilor de externe ai ţărilor din UE a decis să prelungească până la 27 februarie 2011 măsurile restrictive la adresa liderilor separatişti transnistreni, dar în acelaşi timp, în scopul stimulării procesului de reglementare, a suspendat respectivele măsuri până la sfârşitul lui septembrie 2010.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.