Grevă spontană la RATB

35

Circa 400 de angajaţi ai Regiei Autonome de Transport Bucureşti au declanşat joi (1 aprilie 2010) dimineaţă o grevă spontană, acuzând scăderea salariilor şi lipsa primei de Paşti.

‘Angajaţii Regiei sunt nemulţumiţi din cauza bugetului de austeritate al RATB, care a dus la neacordarea primei de Paşti în acest an. Din acest motiv, o parte dintre şoferii de autobuze, troleibuze şi tramvaie au declanşat o grevă spontană la autobaza Titan şi nu au ieşit în trafic în această dimineaţă’, a declarat şeful de relaţii publice al RATB, Mihai Vlădărău, subliniind că majoritatea mijloacelor de transport în comun nu circulă.

Acesta a precizat ca liderii sindicali se vor întâlni joi, la ora 10.00, la sediul RATB, cu conducerea Regiei, dar şi cu reprezentanţii Primăriei. Potrivit directorului general al Regiei, Gheorghe Aron, care a negociat azi-noapte cu protestatarii, veniturile angajaţilor nu vor scădea, în pofida bugetului de austeritate, dacă vor fi eliminate din permisele gratuite date de Regie şi vor fi scumpite biletele RATB de la 1,3 la 1,5 lei.

Citeste si:  Gruparea "Directoru", prinsă în flagrant de poliţiştii bucureşteni

Vasile Pietrariu, preşedinte al Uniunii Sindicatelor din Transporturille Bucureştene, a declarat că, prin semnarea Protocolului adiţional la Contractul colectiv de muncă, care urma să intre în vigoare joi, angajaţii din RATB nu pierd nimic la salariu. În opinia acestuia, şoferii de autobuze de la autobaza Titan, nu sunt informaţi sau sunt manipulaţi.

Problema şoferilor RATB este aceea că, deşi salariul de bază nu se modifică, veniturile li se reduc ca urmare a diminuării numărului de ore suplimentare lucrate.
‘Deoarece Regia de Transport Bucureşti a primit un buget mai mic în acest an, a trebuit să reducă din numărul de autobuze şi atunci s-a redus şi posibilitatea de a efectua multe ore suplimentare. Aici s-ar putea ca unii şoferi să piardă din venituri’, spune Pietrariu.

Citeste si:  Grupul City Grill a încheiat anul 2019 cu o creştere de 13% a cifrei de afaceri

Bugetul RATB a scăzut de la 748 milioane lei în 2009 la 518 milioane anul acesta, primarul general Sorin Oprescu anunţând, la aprobarea bugetului primăriei Capitalei, că vrea să reducă subvenţiile pentru RATB şi RADET, fiindcă acestea sunt două găuri negre, ce reprezintă jumătate din buget.
Parcul circulant al RATB număra la finele anului trecut 970 de autobuze, 340 de tramvaie şi 220 de troleibuze. Lungimea reţelei de transport în comun este de 738 kilometri, iar cea a traseelor de 1.896 de km.

Citeste si:  Primul model Combi de la Skoda ajunge în România în februarie 2010

Anual, sunt înregistrate, în medie, 805 milioane călătorii cu mijloacele de transport ale RATB. În 2009, potrivit oficialilor companiei, numărul de călători a înregistrat o uşoară descreştere faţă de 2008, de doi-trei la sută, totalizând circa două milioane de călătorii pe zi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata