CFR introduce trenuri suplimentare de Paşte

36

10 trenuri de călători vor fi introduse suplimentar în circulaţie cu prilejul Sărbătorilor Pascale, pentru destinaţiile cele mai solicitate, potrivit CFR Călători.

Trenurile suplimentare sunt Acceleratul 11651 Bucureşti Nord (plecare la 23.15) – Suceava Nord (sosire la ora 06.06) – în zilele de, 2/3 şi 5/6 aprilie, Acceleratul 11652 Suceava Nord (plecare la ora 15.12) – Bucureşti Nord (sosire la ora 22.22) – în zilele de 2, 5 şi 6 aprilie, Acceleratul 11661 Bucureşti Nord (plecare la ora 22.00) – Iaşi (sosire la ora 05.09) – în zilele de 2/3 şi 5/6 aprilie, Acceleratul 11662 Iaşi (plecare la ora 16.30) – Bucureşti Nord (plecare la ora 23.48) – în zilele de 2, 5 şi 6 aprilie, Acceleratul 13433 Bucureşti Nord (plecare la ora 11.15) – Braşov (sosire la ora 14.46) – în perioada 2 – 5 aprilie, Acceleratul 1930 Braşov (plecare la ora 15.30) – Bucureşti Nord (sosire la ora 19.02) – în perioada 2 – 5 aprilie.

Citeste si:  APIA: Fermierii români au primit 769 de milioane de euro în 2014

Pentru data de 5 aprilie, vor mai fi introduse trenurile: Rapid 798 Craiova (plecare la ora 13.10) – Bucureşti Nord (sosire la ora 16.14), Accelerat 1676 Galaţi (plecare la ora 11.34) – Bucureşti Nord (sosire la ora 15.49), Acceleratul 1859 Iaşi (plecare la ora 08.34) – Vatra Dornei Băi (sosire la ora 12.59) şi Accelerat 1858 Vatra Dornei Băi (plecare la ora 16.09) – Iaşi (sosire la ora 20.28).

De asemenea, vor fi suplimentate cu vagoane unele trenuri de călători. Potrivit CFR Călători, în perioada menţionată, trenurile de călători cele mai solicitate vor fi suplimentate zilnic cu peste 40 de vagoane, pe cele mai importante relaţii:
cu plecare din/către Bucureşti Nord către/din Timişoara, Craiova, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Braşov, Oradea, Cluj Napoca, Deva, Târgu Mureş, Sighetu Marmaţiei, Suceava, Piatra Neamţ, Bacău, Iaşi, Galaţi, Constanţa. Agenţiile de voiaj CFR vor fi închise pe 5 aprilie (a doua zi de Paşte).

Citeste si:  Lucian Bode: Vom face o analiză la Tarom, să vedem de unde vin pierderile de 43 de milioane de euro
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata