Protestul dascălilor se va răsfrânge asupra buzunarului acestora

13

Deputatul democrat-liberal Cezar Preda consideră că protestul cadrelor didactice din Bacău va avea consecinţe care se vor răsfrânge asupra buzunarului acestora, el criticând atitudinea liderilor de sindicat.

”Cred că liderii de sindicat nu au spus cadrelor didactice că ei îşi vor lua salariile pe luna martie întregi, din cotizaţii, iar această acţiune care nu avea cap şi coadă se va răsfrânge tot în buzunarul dascălilor noştri, ca să nu mai spunem de reacţia părinţilor care şi-au lăsat trei săptămâni copiii singuri acasă, o perioadă atât de lungă, când, de fapt, aceştia ar fi trebuit să fie la şcoală”, a spus Cezar Preda.

Citeste si:  Fără limba română, secuii abia dacă au vreo şansă

Vicepreşedintele PD-L susţine că ”unii lideri de sindicat au profitat de anumite disfuncţionalităţi, încercând să obţină un profit maxim”. ”Nu m-am erijat nici în purtătorul de cuvânt al Guvernului şi nici în purtătorul de cuvânt al dascălilor, încerc să-i înţeleg.
Este o categorie socială foarte importantă pentru statul român, dar cred că şi profesorii noştri trebuie să înţeleagă că este o perioadă foarte grea şi, chiar dacă se fac anumite bâlbe, ele se corectează, dar trebuie să participăm împreună la acest efort.

Citeste si:  Reducerea numărului bugetarilor va continua în 2011

Nu se pot duce într-o zonă a unor revendicări cu cizma înainte, ne daţi pentru că trebuie să ne daţi”, mai afirmă deputatul Cezar Preda. În această săptămână, sindicaliştii din învăţământ au pregătit în Piaţa Dacia din Buzău ”două mitinguri de vacanţă”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata