AOAR îi cere premierului transparenţă în activitatea autorităţilor publice

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) îi cere primului ministru să dispună măsuri urgente pentru a asigura funcţionarea transparentă a autorităţilor publice şi prezentarea de către acestea a unor rapoarte de activitate pentru anul 2009, se arată într-un comunicat transmis joi (8 aprilie 2010) de către AOAR.

‘Ministerul Finanţelor Publice (MFP) trebuie să prezinte lunar execuţia bugetară, nu numai atunci când vrea. Cine intră acum pe site-ul MFP găseşte datele despre luna februarie, deşi suntem în aprilie. Ar fi cu atât mai important să cunoaştem în mod operativ aceste date, cu atât mai mult cu cât aflăm că, pe luna februarie, veniturile au scăzut cu 3 la sută faţă de 2009, deşi acesta a fost un an de criză, în schimb cheltuielile au crescut cu şase la sută faţă de 2009 (cum spuneam, an de criză)’, a declarat Cristian Pârvan, secretar general al AOAR.

‘Dacă privim şi la sursele veniturilor, o să vedem că, deşi bugetul a fost construit pe o creştere de trei la sută a veniturilor din consum, TVA-ul încasat pe primele două luni e cu 19 la sută mai mic decât TVA-ul încasat în acelaşi an de criză, 2009’, a mai precizat secretarul general al AOAR. Investiţiile, considerate o soluţie pentru combaterea crizei, sunt şi ele cu 34 la sută mai mici decât anul trecut, conform AOAR.

Citeste si:  Peste 180 de programe gratuite de formare profesională, organizate de ANOFM în luna aprilie

‘Aşadar, din cifrele execuţiei bugetare se poate vedea dacă politicile anticriză, clamate cu atâta fervoare, sunt sau nu reale’, a mai adăugat Cristian Pârvan. Comunicatul AOAR solicită şi ca Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să comunice lunar datele privind consumul naţional de gaze, subliniind că în aprilie 2010 se prezintă oficial pe site-ul Agenţiei datele pe ianuarie 2010, deşi se fac declaraţii publice despre consumul de gaze naturale şi despre importul de gaze în T1 2010, ceea ce atestă că aceste date sunt cunoscute, dar nu sunt comunicate.

‘Ni se dau comunicate referitoare la creşterea importurilor numai ca justificare pentru creşterea preţurilor’, a spus Cristian Pârvan, ‘dar ANRE dă publicităţii datele mai târziu decât Institutul de Statistică! Nu se poate crede că ANRE nu are rapoarte de la firme privind importurile de gaze şi este greu de înţeles o cerere impertinentă cum este cea a Romgaz de a merge la premier să negocieze preţul la gaze.
Să demonstreze ANRE-ului că are de ce să ceară această mărire. În ce ţară se mai întâmplă ca o companie să îşi negocieze preţul cu primul ministru?’, s-a întrebat retoric secretarul general al AOAR.

Citeste si:  Stenograme DNA - Vicepreşedinte ANRE: "Era în sevraj că le reduc tarifele de furnizare"

O altă cerere a Asociaţiei Oamenilor de Afaceri este aceea de a se publica veniturile obţinute de cei 10.000 de medici de familie plătiţi din banii contribuabililor.
‘Cerem acest lucru pentru că este anormal să negocieze în secret reprezentanţii CNAS şi cei ai medicilor privaţi, fără participarea celui care plăteşte. Acolo avem un administrator al unor fonduri – CNAS – şi cei care cheltuiesc aceste fonduri, adică medicii de familie. Cei care dau banii trebuie să participe şi ei, pentru a vedea ce li se oferă de aceşti bani‘, a solicitat Cristian Pârvan, într-o declaraţie făcută joi.

‘Eu înţeleg principial cererile medicilor de familie, dar un cabinet din Bucureşti are alte costuri decât unul din provincie, iar alocarea a 15 minute pentru consultul unui pacient pare logică, pentru că într-un timp mai scurt omul nu apucă nici să intre în cabinet şi să se dezbrace.
Dar asta înseamnă muncă, nu venituri per capita’, a spus Cristian Pârvan, care a subliniat că cifrele referitoare la veniturile medicilor de familie, obţinute din banii constribuabililor, nu ai Casei de Sănătate, sunt informaţii publice şi trebuie să fie date publicităţii integral, nu numai cele referitoare la un singur medic.

Citeste si:  Bodog, despre solicitarea DNA: Elemente care ridică semne de întrebare. Sunt victima unei răzbunări

‘Dacă facem publice veniturile unui singur medic, seamănă cu scandalul pe care îl făceau autorităţile pe vremea lui Ceauşescu, pentru că găsiseră două kilograme de carne de mici în frigiderul unui pensionar’, a concluzionat Cristian Pârvan.
În aceste condiţii, AOAR continuă să solicite Guvernului să adopte decizii şi să aprobe cheltuirea banilor publici în conformitate cu politicile publice asumate şi concretizate în programe ce pot fi evaluate pe bază de obiective şi indicatori, precum şi cu prevederile Legii răspunderii fiscale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata